in

România, printre ţările cu cel mai ridicat potenţial de creştere din CEE

Ţările cu cel mai ridicat potenţial de creştere din Europa Centrală şi de Est sunt Polonia, Cehia, Slovacia şi România, susţine Gunter Deuber, şeful diviziei de cercetare pentru CEE a Raiffeisen Bank International, într-o analiză a sistemului bancar din regiune, transmite Agerpres.

Prezent la cea de-a 25-a ediţie a Conferinţei Asociaţiei Bancare pentru Europa Centrală şi de Est (BACEE), care se desfăşoară în perioada 19-20 aprilie la Budapesta, Gunter Deuber a subliniat că majoritatea sectoarelor bancare din CEE nu s-au confruntat cu o criză a creditării, dar instituţiile financiare din regiune trebuie să-şi diversifice strategiile pentru a-şi menţine cota de piaţă.

Oficialul Raiffeisen crede că există potenţial pentru creşterea pe termen lung a creditării în Rusia, Polonia, Cehia, Slovacia şi România, în funcţie de evoluţia situaţiei din zona euro. În prezent, apreciază Gunter Deuber, creşterea lentă a creditării continuă în Europa Centrală şi de Est, dar este puternic afectată de criza datoriilor din zona euro.

La conferinţă au fost sunt prezenţi peste 100 de participanti din 24 de ţări, reprezentanţi ai băncilor centrale, ai autorităţilor de supervizare bancară, ai instituţiilor de creditare din regiune, ai agenţiilor de evaluare financiară şi analişti independenţi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Lotul Angliei de Qwan Ki Do, compus din 7 români, a obţinut 6 medalii la Campionatul European

Guvernul cere Curţii Constituţionale abrogarea „Legii Harlem”