Menu
in

Trei români reveniți din Italia, băgați FORȚAT în carantină. 1000 de oameni izolați la domiciliu în România

Trei persoane din Dolj, care s-au întors recent din Italia, au fost băgate forțat în carantină, marți noaptea, într-un centru special amenajat în Craiova.

Directorul DSP Dolj, Ludmila Prunariu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cele trei persoane au trecut prin Lodi, zonă de risc în Italia, dar că nu au declarat acest lucru la întoarcerea în țară. Medicul de familie din Sadova a descoperit că cei trei au mințit, iar marți noaptea autoritățile i-au căutat la domicilii pentru a le aduce la centrul de carantină.

„Dintre persoanele care au ajuns pe cale terestră în localități din județul Dolj, trei persoane din Sadova n-au declarat inițial, la intrarea în țară, că vin din această regiune. Discutând cu medicul de familie, așa cum este procedura, s-a aflat că au fost în regiunea Lodi, n-au spus exact unde.(…) Ele sunt persoane sănătoase, n-au niciun fel de simptomatologie, dar vor sta în carantină 14 zile”, a declarat Ludmila Prunariu, director DSD Dolj, potrivit Mediafax. Oamenii vor fi monitorizaţi şi verificaţi zilnic de către specialişti din cadrul DSP Dolj.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni seara, că toate persoanele care sosesc din cele 11 comune din Italia afectate de coronavirus vor fi puse în carantină.

În momentul de faţă, sunt 4.000 de locuri de carantină la nivel naţional, care pot fi folosite pentru izolarea persoanelor suspecte de a fi infectate de coronavirus, conform datelor de la Ministerul Sănătăţii.

Un număr de 17 persoane sunt acum în carantină în România, după ce au venit din zone unde sunt numeroase cazuri de infectare cu coronavirus, iar alţi aproximativ o mie de oameni sunt izolaţi la domiciliu, au anunţat, luni seară, autorităţile.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a mai spus că, în Neamţ, două persoane venite din China nu au respectat măsurile privind izolarea la domiciliu şi riscă amendă sau închisoare.

La nivel naţional sunt peste 4.000 de locuri de carantină, în 125 de locaţii. Până în prezent, în România nu s-a confirmat niciun caz de infecţie cu coronavirus

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a prezentat şi situaţia românilor aflaţi în carantină, spunând că au fost doi cetăţeni veniţi din China, din Wuhan, care au plecat, iar acum sunt cele şase persoane aduse din Japonia de pe vasul de croazieră Diamond Princess, în Dolj mai sunt în carantină alte 8 persoane venite din Italia (Lodi), iar în Galaţi alte 3 persoane, de asemenea, venite din Italia.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version