in

Ludovic Orban, mesaj șocant pentru românii din zonele contaminate din Italia: „Evitați să veniți în România”

Premierul Ludovic Orban le-a recomandat românilor aflaţi în zonele contaminate cu coronavirus în Italia „evite pe cât posibil deplasarea către România” şi să respecte recomandările autorităţilor italiene.

Ludovic Orban a făcut declaraţii despre măsurile de prevenire a epidemiei de coronavirus în România, la finalul reuniunii Biroului Executiv al Partidului Național Liberal.

„Coronavirus e coronavirus. Până în prezent, în România nu este niciun caz diagnosticat. Niciun cetăţean nu este infectat cu coronavirus. Autorităţile lucrează de două luni în mod organizat. Pe măsură de evoluează situaţia, situaţia care a apărut în Italia ar trebuie să determine o creştere a numărului de intervenţii, o intensificare a prezenţei autorităţilor”, a precizat premierul, potrivit Romania TV.

Liderul PNL le-a recomandat cetăţenilor să „să ia informaţii numai din surse oficiale, să facă abstracţie de diferitele informaţiile care sunt date pe surse, să urmărească toate comunicările oficiale”. De asemenea, Ludovic Orban i-a sfătuit pe românii aflaţi în Italia să respecte recomandările autorităţilor italiene și să nu vină în țară.

„Mesajul pe care l-am dat este foarte clar: să respecte toate deciziile autorităţilor italiene. De asemenea, toate recomandările care sunt formulate de autorităţile din Italia. Să evite pe cât posibil deplasarea către România, mai ales mesajul către persoanele care se află în zonele în care există risc de contaminare”, a afirmat Ludovic Orban.

Premierul desemnat a amintit că spitalele românești sunt pregătite pentru diagnosticarea eventualelor cazuri de coronavirus. Până în prezent, în România nu este niciun caz diagnosticat. 

https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/220490122472873/

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Panică la Buzău, o femeie întoarsă din Italia are simptome de coronavirus, a călătorit cu un microbuz, controale și proteste

Român mort la locul de muncă în Italia. Gabriel Vasile Popa avea 50 de ani, lasă în urmă soția și un băiat de 22 de ani, student la inginerie la Brescia