in

Vin alegerile, cresc salariile şi pensiile

În 2012 vor fi recuperate integral pierderile salariale din anul 2010, iar pensiile vor creşte. Premierul Emil Boc a declarat că lefurile bugetarilor vor fi majorate în două tranşe anul viitor, iar pensiile vor creşte în funcţie de rata inflaţiei, dar şi în raport cu valoarea salariului mediu brut pe economie. Şeful Executivului a mai spus că în 2012 vom ajunge să culegem roadele deciziilor luate.

 

Şeful Executivului a anunţat în direct la Realitatea TV că salariile bugetarilor vor reveni la nivelul din vara anului 2010 în cursul anului 2012, cel mai probabil în două tranşe, dintre care una va fi acordată în prima jumătate a anului, înainte de alegerile locale. „În privinţa salariilor, în 2012, vom recupera în integralitate pierderile salariale din anul 2010. Probabil că va fi vorba de două tranşe pe parcursul anului 2012”, a spus Boc, menţionând că acest lucru depinde de continuarea reformelor şi de evitarea „populismului”.

Creşterea economică, obligatorie

Premierul a subliniat că aceste calcule sunt bazate pe estimări de creştere economică de aproape două procente în anul 2011 şi de patru procente în 2012. Emil Boc a fost întrebat dacă prima tranşă va fi acordată înainte de alegerile locale din 2012, premierul răspunzând că este „posibil ca măcar o tranşă să fie acordată de la 1 ianuarie 2012 sau prima parte a anului”, însă nu doreşte să facă promisiuni în această privinţă. „Depinde şi de mersul economiei”, a punctat premierul, respingând însă ideea că acest calendar ar avea raţiuni electiorale.

„N-au legătură cu calendarul electoral aceste mecanisme (economice – n.r.)”, a spus Boc. El a adăugat că puterea de cumpărare a românilor va creşte odată cu majorarea salariilor şi pensiilor. Boc a dat asigurări că lucrurile sunt în ordine la Ministerul Muncii, că este în grafic cu ceea ce avea de făcut. La Ministerul Muncii trebuie numit un nou ministru înainte de jumătatea lui iunie. „În noiembrie 2008 am avut cel mai mare număr de contracte de muncă. Acum am depăşit vârful atins în 2008. Astăzi, şomajul e 5,2 în România, faţă de 8,39 în martie 2010. Trei procente am coborât. Are o direcţie descrescătoare de la lună la lună”, a explicat Boc.

Boc, avertizat de şeful BNR

Guvernatorul îi dă sfaturi premierului. Mugur Isărescu îl avertizează pe Emil Boc că România poate ajunge din nou în colaps dacă se iau măsuri populiste în prag de alegeri. Sau greşite, cum a fost creşterea taei pe valoare adăugată anul trecut, adoptată în locul tăierii pensiilor. Soluţia iniţială era tăierea pensiilor.

Creşterea tva a întârziat cu şase luni ieşirea din recesiune. Dar nu a avut susţinere politică recunosc acum preşedintele, fostul ministru de finanţe şi premierul. „Românii au suferit prea mult în ultimii 2 ani ca politicienii să îi pună din nou în faţa unor încercări de culise care să îi facă să sufere în viitor. Mai bine să sufere politicienii”, a declarat Emil Boc. „Vă spun, domnule prim-ministru. Politicienii dacă urmează politici financiare sănătoase nu vor suferi. Pentru că nu este durere mai mare pentru un om politic decât să promită ceva şi să nu se poată ţine de cuvânt.”, a răspuns guvernatorul BNR.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii, invitaţi să voteze cu Lega Nord- Vezi afişele de campanie în limba română!

Berlusconi pleacă azi la Bucureşti cu patru miniştri. Vezi agenda summitului (video)