in

Ziua Naţională, fără fast în acest an. Iohannis: «Niciodată n-am întâmpinat 1 Decembrie cu atâta îngrijorare și strângere de inimă»

Fără parade, hore şi fasole cu ciolan în acest an de Ziua Naţională. La Arcul de Triumf a fost organizată o ceremonie în format restrâns, la care au participat 150 de militari şi oficiali de vârf. Evenimentul nu a fost deschis publicului, fiind desfăşurat cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 „Dragi români, în această piață care a fost martora atâtor sărbători, astăzi suntem mult mai puțini ca de obicei. Cadența militarilor, bucuria copiilor ridicați în brațe de părinți sau bunici emoționați, sunt imaginile de care ne e dor și pe care dorim să le revedem cât mai curând posibil”, și-a început alocuțiunea președintele Klaus Iohannis.

Pe timpul ceremoniei s-a ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, au fost trase 21 de salve de tun, iar preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori.

„1 decembrie cu îngrijorare și strângere de inima”

„Niciodată în ultimele decenii n-am întâmpinat 1 Decembrie cu atâta îngrijorare și strângere de inimă. Criza sanitară care a schimbat viața planetei, pandemia de Covid-19 ne obligă să întâmpinăm Ziua Națională în alte condițiile decât până în prezent”, a subliniat președintele Iohannis.

Un mesaj special de mulțumire și apreciere a fost transmis personalului medical și celor din prima linie de luptă împotriva pandemiei.

„În acest an, foarte mulți români curajoși s-au aflat în prima linie a luptei cu boala. Efortul tuturor a fost unul uriaș. Durerea chinuitoare provocată de moartea celor dragi nu poate fi alinată de nimic.

Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical, dar și către victimele virusului. În numele tuturor românilor, vă mulțumesc pentru altruismul vostru. Cunoaștem și simțim efortul colosal făcut de personalul medical și ne vom aminti întotdeauna de tributul greu plătit de medici, asistente, ambulanțieri, infirmieri”, a arătat președintele.

Istoria României a fost marcată de multe crize, a subliniat șeful statului, iar actuala criză sanitară va defini viitorul țării.

„Nu trebuie să ne temem de viitor: îl construim împreună, la fel cum națiunea română a depășit atâtea momente dificile. Sunt sigur că și acum vom reuși, uniți, solidari și hotărâți”, a fost mesajul de încurajare al președintelui.

Ziua Națională a României este sărbătorită în prezent pe 1 decembrie, iar această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român ars de viu la Villafranca, închisoare pe viață pentru toți cei trei inculpați

Dragoş Săvulescu

Judecătorii italieni au decis. Condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare, milionarul Dragoş Săvulescu nu va fi extrădat