in

Apelul lui Berlusconi: „Putin, oprește războiul, trebuie să revenim la dialog”

Apelul lui Berlusconi către Putin: „Oprește războiul”. Fostul premier și prieten de multă vreme al lui Vladimir Putin, a spus că este foarte îngrijorat de ceea ce se întâmplă. Berlusconi a lansat un apel pentru încetarea conflictului.

Apelul lui Berlusconi către Putin

O rezoluție a fost adoptată ieri în Parlamentul European prin care se condamnă Rusia pentru invadarea Ucrainei. Iar printre voturile pentru s-a numărat și cel al lui Silvio Berlusconi.

Acesta a votat de la distanță din reședința sa din Villa San Martino din Arcore.

Întrebat de AGI, fostul premier și prieten de multă vreme al lui Vladimir Putin, a spus că este foarte îngrijorat de ceea ce se întâmplă.

Liderul Forza Italia nu a mai vorbit niciodată cu președintele rus de la izbucnirea războiului, dar acesta nu și-a ascuns amărăciunea pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Trebuie ajuns la o încetare a focului pentru redeschiderea discuțiilor, a spus Berlusconi. El s-a declarat în favoarea coridoarelor umanitare pentru a primi refugiații care fug de bombardamente.

Rezoluția contra războiului

Rezoluția din Parlamentul European cere, după pachetul de sancțiuni aprobat împotriva Moscovei în ultimele zile, măsuri suplimentare împotriva Minskului și restricții la importurile de petrol și gaze. Prin această rezoluție, Parlamentul European, care „condamnă, în cei mai fermi termeni posibil, agresiunea rusă împotriva Ucrainei ”, oferă Comisiei indicații cu privire la măsurile care trebuie luate.

Cere să lucreze pentru o încetare a focului și se subliniază că în următoarele săptămâni va fi esențial să fim solidari cu poporul ucrainean.

Silvio Berlusconi se retrage din cursa prezidențială: „Voi continua să îmi servesc ţara”

Recunoașterea candidaturii Ucrainei la UE

Deputații au subliniat apoi că este ilegal ca Putin să recunoască republicile separatiste din Donbass. În cele din urmă, Parlamentul European a declarat că va recunoaște oficial candidatura Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană. Mai exact, Parlamentul cere ca „ instituțiile Uniunii să facă tot posibilul pentru a acorda Ucrainei statutul de țară candidată la aderarea la UE ”.

Acesta este mai mult decât orice altceva un semnal simbolic și timpii pentru o posibilă aderare a Ucrainei sunt cu siguranță încă lungi, scrie fanpage.it

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 3]
ajutoare Ucraina de la Episcopia ortodoxa romana a Italiei

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a trimis primul transport cu ajutoare către Ucraina

svitlana ucraina parintii salvat

Aventura ucrainencei Svitlana, de la Napoli până la granița cu România: ”Așa mi-am salvat părinții”