in

Dacia Arena, stadion cu nume românesc la Udine

Clubul italian Udinese va încorpora în numele noului stadion și brandul Dacia. Astfel, compania românească devine primul brand auto care dă numele unui stadion din Italia.

Site-ul clubului italian, udinese.it a anunțat oficial ceea ce în urmă cu câteva luni erau doar zvonuri. Noul stadion al clubului, și cel mai nou de altfel din Italia, se va numi Dacia Arena.

„Sunt fericit că putem sărbători împreună cu managementul Dacia, care a dorit să fie încă o dată alături de noi prin această sponsorizare”, a declarat Gianpaolo Pozzo, patronul clubului italian.

„Sponsorizarea noului stadion din Udine este punctul culminant al unui parteneriat de succes. Dacia Arena este începutul unei noi ere, pentru Dacia și pentru Udinese. Eu sunt sigur vom sărbători multe evenimente împreună”, a adăugat Bernard Chretien, director al Renault Italia.

Dacia este sponsorul principal al echipei de fotbal Udinese din 2009. Logo-ul mărcii Dacia a apărut pentru prima dată pe tricourile echipei din prima divizie italiană în urmă cu șapte ani.

Dacia şi-a făcut apariţia prin tricourile echipei implicit în preliminariile Champions League şi apoi în Europa League, acolo unde Udinese a reprezentat Italia pentru câteva sezoane.

Dacia Arena are o capacitate de 25.000 de locuri. Primul meci de fotbal la care spectatorii au avut acces în tribunele lui Dacia Arena a fost Udinese – Juventus, în 14 ianuarie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Conferinţa Românilor de Pretutindeni, cui prodest?

Gasparri îl confundă pe Jim Morrison cu un hoţ slav. «De acest ”star” ocupaţi-vă voi!»