Menu
in

Decizie șoc la CEDO: mafiotul Bernardo Provenzano a avut parte de un regim dur de detenție, Italia i-a încălcat drepturile

Italia a încălcat drepturile fostului şef al mafiei siciliene, Bernardo Provenzano, menţinând un regim dur de detenţie în lunile dinainte morţii acestuia, a decis joi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), relatează dpa, citată de agerpres.ro.

Bernardo Provenzano a murit la un spital din Milano în 2016 la vârsta de 83 de ani, la câţiva ani după ce a fost diagnosticat cu cancer.

El a fost arestat în 2006, după ce a fost urmărit timp de 43 de ani, şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru multiple crime, trafic de droguri şi răpire.

Provenzano a fost supus unui regim special care să-i poată împiedica pe liderii mafiei să continue organizarea reţelelor lor criminale din închisoare, cu restricţii în ceea ce priveşte vizitele, obţinerea de alimente şi alte activităţi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că detenţia continuă a lui Provenzano nu i-a încălcat drepturile şi că acesta a beneficiat de asistenţă medicală specializată.

Potrivit CEDO, chiar dacă starea sa de sănătate s-a deteriorat brusc din martie 2014 şi abia putea să se exprime, un tribunal din Roma a decis continuarea regimului special în cazul său. Însă, dată fiind condiţia din ce în ce mai gravă a lui Provenzano, ministrul italian al justiţiei ar fi trebuit să ofere ‘motive detaliate şi convingătoare’ atunci când a prelungit regimul special în martie 2016, cu câteva luni înainte de moartea lui Provenzano.

CEDO a refuzat să dispună ca fiului lui Provenzano să îi fie acordate despăgubiri.


Palermo, au fost prinși la furat în fabrica bossului

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version