in

Despre Dan Puric, Providenţă, soarta Basarabiei şi mântuirea României

La sfârşitul lunii martie, în cadrul unui proiect al Institutului Cultural Român, a venit la Chişinău Dan Puric, ca să susţină spectacolul „Suflet românesc” şi conferinţa omonimă, dedicate aniversării de 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Dând un interviu ziarului Adevărul, actorul român a făcut mai multe declaraţii. Care mi-au părut curioase.

De exemplu, aceasta: „Odată Basarabia inclusă în România, s-ar putea ca România să se revitalizeze. Ăsta este paradoxul. Basarabia, în credinţa mea, din ceea ce văd, tezaurizează inocenţă, o credinţă încă neîntinată şi încă neerodată de spaţiul acesta secularizant. După experimentul comunist teribil, ca o catastrofă naturală, urmează experimentul secularizant al civilizaţiei, care este poate mai periculos. Basarabia, paradoxal, din cauza opresiunii acestea continue, şi-a păstrat un nucleu de vitalitate românească nemaipomenit.”

Că Basarabia are credinţă e adevărat, de fapt. Dar anume de aceea că mai crede în flecăreala lui Puric, că umple sălile spectacolelor sale. De ce, mă întreb, manifestă Moldova mea această „inocentă” naivitate, de ce se lasă prinsă în plasa vorbelor meşteşugite ale unui actor? Aş zice, dintr-o slăbiciune critică, îmbinată cu un sufletism lăcrimos.

Într-adevăr, basarabenii au o mare slăbiciune pentru discursurile pline de fum, mai ales dacă fumul miroase a tămâie, pentru cuvintele mari şi frumos sunătoare din coadă, pentru sfinţi şi martiri. Sunt emotivi, basarabenii. Le plac Tudor Gheorghe, Adrian Păunescu, Florin Piersic. Fuego a devenit în Moldova Artist al Poporului.

Dan Puric: “Suntem o slugă a Europei, un fel de sclavi în comunitatea europeană”

Lui Puric deci nu-i este greu să-i facă a-l asculta cu gura căscată. Şi le toarnă discursuri despre mântuire. Nici ghetoul comunist, nici plantaţiile de bumbac occidentale, unde toată forţa de muncă românească e dusă şi exploatată, nu sunt nişte soluţii. Este forţa proprie, credinţa care te ridică de la pământ. Nu te ridică asemenea unui accidentat, ci te ridică drept un om care pleacă împreună cu trecutul, aleargă prin istorie şi prin jertfă se mântuieşte.

Dacă Basarabia a rezistat până acum, n-a rezistat datorită adaptărilor nelimitate la ciubota care i s-a pus în spate. Ci prin forma ei de dăinuire, aproape de tip castic. Adică limba, credinţa, felul de a fi, felul de-a gândi, mentalitatea, tradiţia. A lăsat tăvălugul să meargă şi şi-a văzut de natura ei. Noi trebuie să ne vedem de credinţa noastră. Restul sunt zgomote ale istoriei.”

Iac-aşa. Nici mai mult, nici mai puţin, zgomote ale istoriei. Nu contează că Basarabia „a rezistat” în perioada sovietică nu pentru că mentalitatea şi tradiţia, ci pentru că economia, şcoala, instituţiile şi oamenii instituţiilor au susţinut-o… Şi, odată ce Basarabia a rezistat, conservându-şi atât de bine credinţa şi tradiţia, trebuie să salveze, prin românism (!), pe România însăşi! Pentru că… iată: În România nu mai există decât nuclee de popor. Restul este o populaţie bezmetică. Şi răul pe care comuniştii şi românii sovietizaţi l-au făcut basarabenilor pare a fi mai mic decât răul pe care ni l-au făcut nouă românii occidentalizaţi în sensul de secularizare, de idee globalizantă.”

Aşadar. Românii occidentalizaţi au secularizat România, i-au distrus fiinţa ţesută din doine, balade şi psalmi bisericeşti şi au transformat-o într-o populaţie de bezmetici… Frumoase, profunde gânduri are Dan Puric, aproape ca cele ale lui Vladimir Putin, care luptă şi el contra putreziciunii occidentale.

Dar Dan Puric deplânge mai ales generaţiile tinere care vor ajunge să facă parte din tristul, demoralizatul Occident: „Peste nişte ani, vor ajunge în criza sufletească occidentală. În ce parte a ajuns Occidentul din punct de vedere sufletesc? Nicăieri. Un basarabean căruia i s-a luat pământul, care a rămas fără văcuţa lui, crezi că poate judeca precum Jean-Paul Sartre, care îşi făcea cafeluţa pe malul Senei şi zicea că comunismul este noua religie a lumii? El este cu mult peste Jean-Paul Sartre, fiindcă e în zona mărturisirii sufleteşti…”

Şi, ca să combată şi pe frontul din Est, Dan Puric a comentat situaţia din Crimeea şi din Transnistria:Chestia din Ucraina e trasă de păr. Aia a fost o acţiune a băieţilor de dincolo şi li s-a răspuns cu o reacţie de autoapărare. Nu te bagi peste urs, îl laşi în pace.

Ruşii, în calitate de sovietici, ne-au luat Basarabia. Noi, în calitate de creştini, nu ne bucurăm de ceea ce i se întâmplă Rusiei acum. Nu mai intră nimeni pe teritoriul Basarabiei. S-a dus duhul ăla cu Stalin şi Brejnev. E vechi. Nu mai ţine. Suntem într-o altă perioadă. Imunitatea acestui popor e dată numai de credinţă, mult mai mare decât contextul istoric.”

Nimic de adăugat.

Citatele de mai sus sunt luate din Adevărul. Şi îl reflectă în mod direct pe Puric. Dar, pentru a arăta adevărata prăpastie în care se află unii intelectuali din Moldova, fani ai lui Puric şi prizonieri ai unei mentalităţi înapoiate, folcloristice, religioase, naţionaliste  – trebuie să dau acest citat grăitor dintr-un articol de Elena Tamazlâcaru din Literatura şi Arta:

La 28 noiembrie, când întreaga lume urmărea cu atenţie ce se întâmplă la Vilnius, unde se hotăra soarta Basarabiei, Providenţa a făcut ca Dan Puric să se afle la Bălţi! La Bălţi, în oraşul de unde a pornit la 1918 Marea Unire! Întâmplător sau ba, la 6 martie 2011, din amvonul Catedralei Sf. Teodora de la Sihla, acelaşi Dan Puric ne-a plasat într-o parabolă, în care se înscria de minune poporul român, în parabola despre… dreptatea vulpii…”

Of, Providenţa… Of, plantaţiile de bumbac occidentale… Of, ursul… Of, vulpea…

Victor Druţă

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

De ce este râvnită funcţia de europarlamentar. Beneficii şi salariu anual de peste 100.000 de euro

Italia, șomaj de 13%, cea mai mare rată din 1977