in

Disperare în rândul nevaccinaților din insulele italiene: „Nu pot merge să își cumpere o pereche de chiloți”

Disperare în rândul nevaccinaților din insulele italiene. Aceştia riscă să rămână exilați pentru o lungă perioadă de timp, după intrarea în vigoare Super Green Pass, care le cere pasagerilor să ofere o dovadă a inoculării sau a recuperării după boală, pentru a ajunge la bordul feriboturilor.

Nu este vorba doar despre feriboturi. De luni, italienii au nevoie de acest certificat pentru a folosi aproape toate mijloacele de transport public, dar și pentru a intra în cafenele, hoteluri, săli de fitness și nu numai. Testarea nu mai este o variantă.

Disperare în rândul nevaccinaților din insulele italiene. „Discriminare!”

„Problema este că în vreme ce oamenii de pe continent se pot duce oriunde vor cu mașinile lor private, chiar și într-o regiune diferită, trebuie să găsim o cale de a permite localnicilor (de pe insulă) o cale de a ajunge pe continent, altfel ar fi o discriminare”, a explicat Francesco Del Deo, primarul din Forio, una dintre cele șase municipalități de pe insula Ischia, citat de Euronews.

Programarea la vaccin în Italia, probleme pentru străini

„Vaccinarea devine obligatorie pentru toți localnicii care nu pot părăsi insula”, a atras el atenția. Del Deo este de asemenea președintele Asociației Insulelor Mici, care include Capri, Lampedusa, Elba și alte câteva zeci de insule italiene, astfel că el a prezentat opinia unui grup mai mare de oameni.

El a scris o scrisoare adresată premierului Mario Draghi și ministrului Sănătății Roberto Speranza pentru a solicita exceptarea insularilor de la astfel de măsuri, cerând ca aceștia să poată prezenta rezultatul unui test negativ pentru a urca pe feribot, scrie Libertatea.

„Toată lumea trebuie să aibă libertatea de a alege”

Luni, mai mulți localnici de pe insula Ischia s-au strâns în port la o demonstrație, la câțiva pași de locul de unde pleacă feribotul spre Napoli. „Nu toată lumea are opțiunea de a se vaccina. Toată lumea trebuie să aibă libertatea de a alege, astfel că dacă cineva nu vrea să se vaccineze, guvernul nu trebuie să îl oblige”, a declarat Alessia Xicsa, o femeie de pe insulă care a spus că folosește frecvent feribotul pentru a ajunge în Napoli.

Proteste au avut loc și în Elba, Giglio, San Pietro, La Maddalena and în insulele Eoliene, din Sicilia.

Disperare în rândul nevaccinaților din insulele italiene. „Voi rezista”

Problema celor din Ischia este împărtășită de o parte dintre localnicii din Veneția.
Eleonora de Nat, care locuiește în Giudecca, spune că este sănătoasă și nu are nevoie de vaccin, care „nu îi garantează nimic”. Dar acum, De Nat, alături de alți 5.000 de localnici nevaccinați din laguna venețiană, s-a trezit că nu mai are posibilitatea de a ajunge pe continent.

Potrivit lui De Nat, testele COVID nu sunt disponibile pe insulă, doctorul ei are biroul pe continent, iar supermarketurile din Giudecca sunt mai scumpe decât în mare parte din restul Veneției. Femeia a spus că are și un abonament pentru întreg sezonul pentru vaporetto – mijlocul local de transport pe apă – și că intenționează să continue să îl folosească până când va fi oprită.

Covid, Draghi: „Problemele Italiei depind de cei nevaccinați”

Și alții au probleme. Un bărbat de 70 de ani își ia nepoata de la școală folosind același vaporetto, deoarece i-ar fi foarte greu să meargă pe jos, mai ales că ar trebui să traverseze șapte poduri. „Vor fi nevoiți să mă forțeze fizic să mă vaccinez”, a spus acesta.

„Nu le voi da satisfacție. Voi plăti amenda de 100 de euro. Voi rezista”, a adăugat bărbatul, cu referire la legea care le cere italienilor de peste 50 de ani să se vaccineze, începând cu luna februarie.

Luigi Corò, președintele unei organizații cetățenești, care a organizat un protest sâmbătă, a spus și el că localnicii nevaccinați sunt furioși.

„Nu pot să meargă să își cumpere o pereche de chiloți. Vârstnicii nu pot merge la piața de pește din Rialto”, a spus el. Coro a estimat că doar în jur de 5% dintre venețieni au bărci proprii și nici măcar ei nu le pot ancora în centrul orașului fără să primească amendă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
straini italia vaccin

Programarea la vaccin în Italia, probleme pentru străini

La doar 17 ani, campion la înot și component al lotului național al Italiei, a murit de COVID-19