in

Într-un cartier bogat din Roma s-a prăbușit o stradă, zeci de mașini au căzut în prăpastie

Un hău căscat într-un cartier bogat din Roma a înghițit zeci de mașini și a declanșat polemici politice, fiind perioadă electorală. În 13 februarie, lângă un șantier unde se săpa fundația unui imobil, s-a prăbușit o stradă cu tot cu mașini, în via Livio Andronico, în zona Balduina din Roma. Nu au fost victime, dar pagubele materiale sunt uriașe.

Procurorii au deschis un dosar pentru prăbușire din culpă, fiind cercetați responsabilulde șantier și proprietarii terenului.

Cauzele prăbușirii sunt cercetate de experți, cel mai probabil este o alunecare de teren combinată cu o gestionare defectuoasă a lucrărilor șantierului. Cu câteva zile înainte se prăbușise canalizarea de sub stradă. Stâlpii de beton care ar fi trebuit să țină strada s-au prăbușit.

Pompierii au evacuat două blocuri din apropiere, cu risc de prăbușire.

Se va face o expertiză tehnică, dar între timp 22 de familii evacuate nu se pot întoarce în casele lor.

„Situația, oricât de gravă ar fi, este ținută sub control”, a spus primarul Romei Virginia Raggi.

Senatorul Forza Italia, Maurizio Gasparri, a profitat de moment pentru a o ataca pe Raggi, primar din partidul M5S (Mișcarea 5 stele), pe primul loc în sondaje: „Roma este într-o stare total de degradare. Doar pura întâmplare a făcut să nu avem o tragedie în zona Balduina, unde o stradă literalmente s-a prăbușit, deschizând o prapastie care a înghițit mai multe mașini parcate. Ridicolă prezența fizică a primarului Raggi pentru a inspecta incidentul. Ea și administrația sa știau că zona era periculoasă, deoarece deja câteva zile în urmă au fost efectuate lucrări și apoi s-a prăbușit canalizarea. Incapacitatea partidului 5 stele este devastator. Drumuri dezintegrate, clădiri evacuate, gunoi peste tot, degradare și nesiguranță totală. Alungarea primarului Raggi este o urgență democratică. Pune în pericol viețile oamenilor. ”

Corriere della Sera a publicat mai multe fotografii.

Roma, bloc prăbușit după o explozie. Român scăpat ca prin minune: ”M-am născut de două ori”

Teroare pe cursa aeriană Bacău-Catania: «Am zis că murim!»

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Dezvăluiri șocante ale unei plasatoare de ”badante”: «Le dau de muncă, apoi le adun bete moarte, mă cheamă familiile că le-au furat…»

Groparul Congresului Românilor de Pretutindeni, Ovidiu Iane, demis din funcția de secretar de stat de la Ministerul Diasporei