Alţi 12 români au făcut plângeri împotriva companiei Mondo Convenienza, după ce în urmă cu câteva săptămâni opt salariaţi au dezvăluit condiţiile proaste în care muncesc. Compania Mondo Convenienza, care se ocupă de transport şi distribuţie mobilă, nu este la prima abatere, angajaţii denunţând programul lung, munca istovitoare, plata incorectă și chiar amenințări sau jigniri cu tentă rasistă și xenofobă.
Oamenii au povestit că în momentul în care spuneau că nu mai pot munci fără pauze, de fiecare dată li se arăta uşa: „Nu vă convine, valea la voi acasă”. Muncitorii români mai spun că cei care au avut curaj să protesteze au fost imediat concediaţi, scrie Adevărul.
„În momentul în care am protestat pentru orarele de muncă şi nişte probleme cu fluturaşul de salariu, m-au acuzat că am furat două filetante pe care sunt sigur că le-am dus în birou. Vă daţi seama ce aş fi putut face cu ele… Mai întâi m-au suspendat, iar apoi mi-au trimis scrisoarea de concediere acasă, în urmă cu două săptămâni”, a declarat un muncitor concediat.
La Repubblica a publicat un interviu cu un muncitor care a avut curaj să-şi denunţe angajatorul.
Repubblica: Domnule Viorel, cum decurgea ziua dumneavoastră?
Viorel: Nu aveam un program fix, depindea de numărul de livrări de mobilă pe care trebuia să-l facem. În fiecare dimineaţă, la 6:00, trebuia să fii în depozit la Settimo Torinese. Apoi munceai toată ziua, ultima perioadă de timp fiind cea de la 20:30, dar înainte de 21:00 sau 22:00 nu terminai aproape niciodată.
Repubblica: Ce trebuia să faceţi?
Viorel: Depuneam banii de la clienţi primiţi cu o zi înainte şi ne dădeau sarcinile. Încărcam în camioane şi plecam. Puteau să fie trei livrări, dar chiar şi 10 sau 11 pe zi.
Repubblica: Zilele cu trei livrări erau „bune”?
Viorel: Nu prea. Poate aveai două dormitoare, inclusiv cu saltele, o sufragerie şi o bucătărie. Toate de încărcat, descărcat, cărat la etaj pe scări şi apoi montat.
Repubblica: Câte zile pe săptămână?
Viorel: De luni până sâmbătă. Dar erau luni în care lucram toate duminicile, cum a fost în octombrie, noiembrie şi decembrie. Duminicile erau plătite ca zilele normale. Aproape întotdeauna trebuia să cărăm totul pe scări, uneori la etajul patru sau la etajul nouă. Deseori lifturile sunt mici, uneori nu te lasă să le foloseşti.
Repubblica: Livrările erau toate la fel?
Viorel: Nu. Cele pentru clienţii „Gold” aveau prioritate. Plăteau şi livrarea era garantată la o anumită oră. Dar în defavoarea noastră.
Repubblica: Adică?
Viorel: Dacă nu ne încadram în orar, livrarea şi montajul mobilei erau oferite gratis. Banii, însă, ni-i trăgeau nouă din salariu.
Repubblica: Şi voi puteaţi să protestaţi?
Viorel: Era inutil. Ne spuneau: „La Roma au decis aşa. Dacă nu-ţi convine, ştii unde-i uşa”. Sau: „Întoarce-te la tine-n ţară”, chestii de genul. Se întâmpla şi dacă un client se plângea că mobila a fost deteriorată. Faza tare e că banii ţi-i trăgea şi la un an după livrare. Le spuneam: „Arătaţi-mi dovezi. Aveţi fotografii?”. Bineînţeles că nu aveau. Şi erau în stare să-ţi ia şi banii de telepass din salariu.
Repubblica: Cât timp ai rezistat?
Viorel: Timp de cinci ani. În realitate, la fiecare doi ani se schimba numele cooperativei, dar şefii erau mereu aceeaşi. Ultima a fost TSL.
Repubblica: Cu Mondo Convenienza aveaţi raport direct?
Viorel: Aveam numărul de asistenţă pentru persoanele din interior. Din când în când am încercat să protestăm: „Nu mai rezistăm!”. Aveam spatele rupt, braţele distruse, la ora 19:00 eram morţi de oboseală şi aveam încă o livrare de făcut. Dar spuneau că „trebuie s-o faci şi gata”.
Repubblica: Câţi oameni au plecat?
Viorel: Am văzut intrând 50 şi au plecat 70.
Repubblica: Dar a venit vreodată vreun control?
Viorel: Odată au venit de la inspectorat. Le-am spus adevărul despre zilele istovitoare de lucru. Nu s-a schimbat nimic.
Repubblica: Te-ai simţit vreodată discriminat? Viorel: Da, erau băieţi italieni, puţini. Dar ei nu erau trataţi aşa. Au fost vreo 10 şi au fugit toţi. Conform sursei citate, muncitorii români sunt reprezentanţi în instanţă de un avocat italian.
