in

Italianul David Sassoli, președintele Parlamentului European, în vârstă de 65 de ani, a decedat în această dimineață

Italianul David Sassoli, președintele Parlamentului European, în vârstă de 65 de ani, a decedat în această dimineață. Decesul a avut loc într-un spital din Aviano (nordul Italiei). El era internat de mai bine de două săptămâni, a anunțat pe Twitter purtătorul său de cuvânt.

Decesul a survenit după o „complicație gravă” legată de sistemul său imunitar, scrie hotnews.ro.

„Președintele Parlamentului European, David Sassoli, s-a stins din viață la 1.15 a.m., pe 11 ianuarie, la spitalul din Aviano, Italia, unde a fost internat”, a anunțat purtătorul de cuvânt al său, Roberto Cuillo, pe Twitter.

Sassoli mai fusese internat la Spitalul Civil din Strasbourg la mijlocul lunii septembrie 2021. Atunci fusese din cauza unei pneumonii, dar starea sa s-a îmbunătățit ulterior.

„Complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar”

El a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală. Revenise recent la activitatea politică, când, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian.

De această dată pentru „complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar”, aminteşte EFE, citată de Agerpres.

Acest lucru a fost făcut public abia luni, două săptămâni mai târziu. Purtătorul său de cuvânt a anunţat anularea tuturor evenimentelor sale publice.

În urma acestui anunţ, paginile sociale ale liderilor instituţiilor europene şi ale mai multor şefi ai principalelor grupuri din Parlamentul European, precum şi ale clasei politice italiene, au fost pline de mesaje de susţinere şi afecţiune pentru preşedintele Parlamentului European.

Luigi Di Maio vinde tot în România: clădirile statului italian, scoase la licitație

O lungă carieră în jurnalism

Social-democratul italian, care înainte de a intra în politică, a avut o lungă carieră în jurnalism. El a fost numit preşedinte al Parlamentului European în iulie 2019.

El se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul va alege un nou preşedinte. Aceasta deoarece s-a ajuns la jumătatea acestei legislaturi (2019-2024).

În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor.

În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta. Era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii de săptămâna viitoare de la Strasbourg (Franţa).

Sassoli a devenit preşedinte al legislativului european în 2019, în urma negocierilor de împărţire a funcţiilor europene după alegerile europarlamentare.

Conform înţelegerii făcute atunci între grupurile politice europene, el ar fi urmat să părăsească în această lună acest post dorit şi de popularii europeni.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Draghi da vina pe nevaccinati

Covid, Draghi: „Problemele Italiei depind de cei nevaccinați”

un roman și un terorist marocan au evadat din inchisoarea din Avellino

Un român și un terorist marocan au evadat din închisoarea din Avellino