in

Lucca, și-a prins soția cu un italian de 70 de ani, apoi a încercat să-l șantajeze și să ceară bani, român arestat în flagrant

Un bărbat italian, în vârstă de 70 de ani, a avut mai multe întâlniri sexuale cu o româncă, care i-au adus în final numai necazuri. Femeia era măritată cu un conațional în vârstă de 36 de ani, care a ”profitat” de toată situația prin a cere bani bătrânului. Sub amenințarea că va divulga familiei italianului relația extraconjugală, românul i-a cerut de multe ori bani, ultima pretenție ridicându-se la 3000 de euro. În acel moment, italianul a decis să denunțe totul la poliție.

Totul s-a întâmplat la Forte de Marmi, o comună din provincia Lucca, în Toscana. Bătrânul de 70 de ani a cunoscut-o pe româncă în gară. După prima întâlnire, în care femeia nu a cerut nimic, au urmat altele, dar femeia a primit cadouri și bani, apoi cereri de ajutor financiar, acordate întotdeauna de el.

În luna iulie a acestui an, soțul femeii a aflat de legatura cu italianul și a reacționat într-un mod ciudat: nu a făcut crize de gelozie, ci a cerut bani. Pentru a evita demascarea, bărbatul de 70 de ani a plătit câteva mii de euro până când a sosit ultima cerere, de 3 000 de euro. Numai atunci bătrânul a decis să raporteze incidentul.

Agenții din echipa anti-crimă de la secția de poliție Forte dei Marmi a urmărit și îndrumat livrarea sumei convenite, și, odată primiți banii, după ce românul de 36 de ani a plecat cu plicul, agenții l-au arestat în flagrant delict.

Românul a fost arestat și transferat la închisoarea din Lucca.

Campania, român prins în flagrant la furat cupru, alți doi au reușit să scape

Doi români arestați în flagrant cu 500 kg de țigări de contrabandă la Afragola