in

Liviu Dragnea: Mitingul diasporei a fost o tentativă de lovitură de stat!

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a catalogat evenimentele din 10 august, din Piaţa Victoriei, ca fiind o tentativă de lovitură de stat eşuată.

“Eu am văzut o tentativè de lovitură de stat eşuată. Asta se vorbea pe reţelele de socializare. Domnule, nu o să mai fie legile justiţiei, dăm noi jos guvernul şi luăm puterea. Ceea ce a făcut Iohannis cu acea postare pe Facebook iresponsabilă din partea unui şef de stat, să descurajezi jandarmii, care au acţionat conform legii, şi tu să inciţi în continuare la violenţă, exact în minutele în care acea fată mai avea puţin şi era linşată de acele brute. Aceia erau oameni, aceia erau paşnici. Tot ce a început Orban, Gorghiu, şi alţi pe la TV, nu au zis nimic că au dat foc, dădeau cu bucăţi din caldarâm. Erau organizaţi, să nu mai stea în primul rând. Să stea în spate cu 4, 5 rânduri, să îi incite şi pe cei din faţă. Deci era organizare paramilitară foarte bine pusă la punct. Eu asta am văzut. O încercare de lovitură de stat”, a spus Liviu Dragnea la Antena 3, potrivit Mediafax.

 

Liviu Dragnea este de părere că Jandarmeria nu a acţionat disproporţionat.

“Nu pot fi de acord cu violenţele, cu excepţia lui Iohannis care a spus că jandarmii trebuie să îi lase pe oaameni să protesteze. Jandarmii erau loviţi şi Iohannis le zicea, lăsaţi-vă loviţi, să intre în Guvern. Lui şi PNL –ului, lor le place violenţa. Ştiu exact că dacă acest guvern merge până în 2020, ei ştiu că vor avea un scor de prăbuşire şi la locale, prezidenţiale şi parlamentare. Ei pot intra în coşul de gunoi al istoriei. (…) Nu am de unde să ştiu cum au gândit cei din dispozitivul Jandarmeriei, dar probabil tocmai din aceste motive. Erau aceste focare de violenţă care se tot regrupau, tot dădeau foc. Cred că din cauza asta. Dar sunt absolut convins că Jandarmeria acţionat legal şi nu am văzut nicio disproporţie”, a mai spus liderul PSD.

Klaus Iohannis: «Au fost unii incitatori trimişi acolo, în piaţă»

Tăriceanu acuză: «Mişcările de stradă nu sunt mişcări sociale autonome, în spate sunt grupări politice, parchete, servicii secrete»