in

Mirajul caselor din Sicilia la prețul de 1 euro, iată ce a pățit o femeie care a cumpărat trei case la Mussomeli

Atrasă de mirajul caselor vândute la preț de nimic în peisaje rurale idilice, o americancă a decis că este o investiție bună să cumpere nu una, ci trei case în Sicilia. A fost încurajată nu doar de preț, ci și de „felul în care oamenii te fac să te simți și„ cât de primitor a fost orașul”. Însă în Mussomeli, localitatea unde a ajuns femeia, cumpărătorii trebuie să renoveze casele în termen de trei ani sau riscă să piardă depozitul de 5000 de euro.

În ultimii ani, orașele italiene abandonate au aplicat strategia caselor la 1 euro sau la prețuri oricum derizorii pentru a lupta împotriva depopulării. O antreprenoare din California a decis că este o afacere atât de bună încât a cumpărat trei astfel de case. Rubia Daniels a fost unul dintre primii clienți care au cumpărat o casă în Mussomeli, Sicilia, în primăvara anului 2019. A prins curaj și a cumpărat încă două locuințe pentru copiii ei.

Mai târziu, s-a întors și cu un grup de prieteni, dintre care mulți și-au cumpărat și ei case siciliene. Acum intenționează să iasă la pensie în orașul aflat la două ore sud-est de Palermo. Deși este încântată de decizia luată, americanca le transmite un avertisment celor care vor să-i urmeze planul. ”Trebuie să fiți foarte realiști cu privire la casele ieftine” spune ea. „Dacă îmi vinzi o casă cu 1 euro, știu că va trebui renovată major.” a povestit femeia pentru Daily Mail, citat de observatornews.ro.

Daniels, care nu fusese niciodată în Sicilia înainte de a cumpăra casele, dar care vorbește italiana, a aflat de locuințele la 1 euro după ce a citit un articol despre Mussomeli. S-a interesat despre oraș, precum și despre casele de vânzare și a trimis un e-mail autorităților pentru a cere mai multe informații. Înarmată cu cunoștințe, a zburat în Sicilia în speranța că va cumpăra o singură casă și s-a trezit într-un oraș care este „așezat deasupra norilor”. Nu a luat decizia de a cumpăra cu ușurință, a petrecut mai multe zile făcând turul caselor și verificând documente. Și așa Daniels a ajuns să cumpere trei case în loc de una, câte una pentru fiecare dintre fiii ei, Yuri, de 24 de ani, și Ygor, de 22 de ani. Apoi și-a ajutat și fiica, Selena, 24 de ani, să-și cumpere propria casă, pentru care acum finalizează documentele.

Chiar dacă prețul de vânzare pentru fiecare dintre case este de doar 1 euro, prețul real pentru a deține oricare dintre aceste case este, în mod natural, mult mai mare. Oricine cumpără o casă în Mussomeli trebuie să o renoveze în termen de trei ani sau va pierde depozitul de 5000 de euro. Potrivit CNBC, renovarea unei case poate costa între 100 de euro și 700 de euro pe metru pătrat. Deoarece dimensiunile caselor variază de la 11 la 190 de metri pătrați, costul total al renovărilor poate ajunge și la 133.000 de euro.

În Mussomeli, cumpărătorilor li se permite să facă tot ce vor în interiorul caselor lor, însă fațadele trebuie păstrate așa cum sunt. Pentru Daniels care „iubește arhitectura casei și istoria”, asta nu a fost o problemă. Femeia nu s-a lăsat descurajată de renovări și s-a întors în vara anului 2019 pentru a le începe. „Există o mulțime de companii de construcții acolo care ușurează lucrurile, iar autoritățile au fost de ajutor. Dacă aduceți planuri, vă vor oferi cele mai bune îndrumări”, a spus ea.

Femeia a povestit că atunci când a mers prima dată să cumpere materiale pentru renovări, vânzătorul de la magazin a venit chiar să măsoare totul cu ea pentru a se asigura că nu cheltuie prea mult. Până în prezent, a cheltuit 10.000 de euro pentru forță de muncă și materiale pentru o singură casă și se așteaptă ca aceasta să o coste în total aproximativ 17.000 de euro, adică medie din zonă. Din păcate, deși pandemia i-a afectat planurile, ea speră că orașul va prelungi termenul de renovare. În decembrie 2019, s-a întors pentru a treia oară în Mussomeli, aducând de data aceasta familia și prietenii să își facă propriile cumpărături pentru case. În total, ea estimează că a ajutat 20 de persoane să cumpere proprietăți aici. Dacă restricțiile de călătorie se relaxează în următoarea perioadă, ea speră să ducă în Sicilia un alt grup pentru a cumpăra case în luna iunie.

Femeia are o mulțime de sfaturi pentru cei care doresc să cumpere case de 1 euro în Italia. Mai întâi, trebuie să se documenteze despre locul unde vor să cumpere case. Alte orașe – cum ar fi Bivona sau Castropignano – au și ele locuințe la un euro, dar au moduri diferite de plată și alte reguli pentru renovări. Alte două orașe, Sambuca și Salemi, au licitat case de la 1 euro. Daniels a povestit că știe cazuri de oameni care nu și-au dat seama că locuințele au fost scoase la licitație și nu au fost vândute direct. De asemenea, ea îi sfătuiește pe cumpărători să acorde cel puțin o săptămână pentru a vâna o casă și să fie pregătiți ca și alte persoane să își dorească casa respectivă. „Dacă găsiți locul dorit, anunțați-i că doriți să vă înscrieți la casă. Există o mulțime de oameni care caută aceste case și trebuie să fiți gata ”, a spus ea.

Deși sunt multe orășele italiene care au decis să dea case aproape pe gratis, Mussomeli, care găzduiește peșteri bizantine și un castel medieval, a fost unul dintre primele care au demarat acest plan. Municipalitatea a explicat că au rămas atât de multe case goale, deoarece proprietarii au murit, iar copiii și nepoții lor au ales să locuiască în alte orașe. Alții s-au mutat în orașe mai mari pentru muncă sau în case mai noi în perioada de boom în construcții din 1970.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
masca exterior

Premierul Cîţu vorbeşte despre renunţarea la masca de protecție în aer liber. Când va fi posibil

Napoli, îngrijitoare de 59 de ani, a furat vaccinul bătrânei pe care o îngrijea, acum e cercetată penal