in

Papa Francisc cere iertare romilor, cum comentează italienii: «Să-i ia la Vatican, dacă îi sunt așa simpatici»

Papa Francisc, aflat în vizită în România, a cerut iertare, în numele bisericii, pentru discriminarea, segregarea și maltrataea suferită de această comunitate.

«Istoria ne spune că nici creștinii, nici măcar cei catolici nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta, aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare, în numele Bisericii, Domnului și vouă, pentru momentele în care, de-a lungul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită, cu privirea lui Cain, și nu cu cea a lui Abel, și nu am știut să vă recunoaștem, să vă prețuim și să vă apărăm în specificitatea voastră», a spus Papa Francisc, la Blaj.

Italia, ai plătit la timp ”bollo auto”? Garda de Finanțe a început controlul plăților, iată perioada de prescripție

După ce a beatificat la Blaj șapte episcopi-martiri, Papa Francisc a făcut o vizită la comunitatea de romi din oraș.

În Italia, declarația Papei a sosit în toiul unei polemici legate de romi. Președintele Camerei Deputaților, Roberto Fico, lider important din Mișcarea 5 Stelle, a transmis un mesaj legat de Ziua Republicii, sărbătorită duminică 2 iunie. Fico a dedicat sărbătoarea și romilor și migranților. «Este sărbătoarea tuturor persoanelor care se găsesc pe teritoriul nostru și deci este dedicată și migranților și romilor, victimelor Holocaustului, persoanelor de etnie sinti (o ramură a romilor – n.r.) care sunt aici și au aceleași drepturi», a transmis Fico.

Colegul său de partid, vicepremierul Luigi Di Maio, s-a delimitat de această declarație, afirmând că Fico a vorbit în nume personal. Mesajul l-a deranjat vizibil pe vicepremierul Matteo Salvini, liderul Lega, aflat în coaliția de guvernare cu M5S. «Eu dedic Sărbătoarea Republicii Italiei și italienilor, femeilor și bărbaților noștri în uniformă»,  replicat Salvini.

Tema romilor și a migranților este o temă sensibilă în Italia. Lega a câștigat foarte mult consens tocmai pentru că a promis reducerea sosirii migranților și evacuarea taberelor de romi, percepute de rezidenți ca generatoare de mari probleme de convieuire socială.

Discursul Papei referitor la romi în România nu a trecut neobservat, devenind titlu în toată presa italiană. Numeroase comentarii ale cititorilor au fost critice față de atitudinea Papei. Iată câteva dintre ele.

«Nu cere scuze pentru nenumăratele furturi, tâlhării, violuri, omoruri și violențe de tot felul care îi au ca autori pe protejații săi. Condamnă efectul, dar tolerează cauza, ba chiar, de fapt cu atitudinea sa o favorizează»

«Dacă îți sunt atât de simpatici, du-i la Vatican. Așa ne scapi de numeroasele probleme pe care aceste persoane ni le creează»

«Creștinii îi marginalizează pe romi? Dacă ar trăi într-o țară islamică, ar fi fără mâini…»

(comentarii pe site-ul publicației Il Gazzettino)

Vizita Papei Francisc în România: la Șumuleu Ciuc sunt prezenţi peste 100.000 de pelerini din întreaga lume

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

30% din mașinile cumpărate în România au kilometrajul dat înapoi, vezi țările de unde provin și mărcile cele mai ”trucate”

A omorât un avocat în Italia, arestat DUPĂ 17 ANI DE CĂUTARE, figura pe lista celor mai periculoşi infractori