in

Primul primar TRANS din istoria Italiei a învins un candidat de la Lega: ”Mi-a fost frică de discriminare”

Gianmarco Negri, un avocat de 40 de ani, a fost ales săptămâna trecută primar în Tromello, un oraş de mici dimensiuni la sud de Milano. Cu 37,5% din voturi obţinute, platforma sa de stânga i-a adus o victorie clară împotriva candidatului de la Lega, care s-a clasat pe locul doi cu 26%. Primul primar transgender din istoria Italiei, Negri a declarat că politicile „arogante şi opresive” ale extremei dreapta vor fi mai devreme sau mai târziu înfrânte de „o revoluţie a bunătăţii”, conform The Guardian.

Oraşul cu o populaţie de 3.700 de persoane l-a susţinut pe Negri deşi în general, Lega domină această localitate.

„Este în mod clar ceva împotriva curentului din Italia, faptul că am fost ales primar. Având în vedere acest aspect, victoria şi faptul că am obţinut un scor bun, transmite un mesaj foarte important. Liga, un partid care susţine anumite poziţii privind comunităţile cele mai fragile din societate, a câştigat 53% din voturi la alegerile europarlamentare, însă la nivel administrativ a fost respins. Este cu atât mai important cu cât s-a întâmplat într-un oraş mic din provincie, unde este mai greu să trăieşti mai liber, a declarat Negri.

Sloganul de campanie al lui Negri a fost „CambiaMenti per Tromello”, care are dublu sens: „Schimbări pentru Tromello” şi „Schimbând mentalităţi pentru Tromello”.

„Diferenţa a fost făcută de echipă, alegerile nu au fost câştigate de Gianmarco Negri. Suntem un grup de oameni foarte implicaţi în comunitate, avem o relaţie apropiată cu oraşul şi oamenii”, a adăugat Negri.

Negri, un activist pentru drepturile persoanelor transgender născut în Tromello sub numele de Maria, a început tranziţia către genul masculin acum câţiva ani.

„Fiind dintr-un oraş mic, unde majoritatea oamenilor provin din familii tradiţionale, mi-a fost frică de discriminare, dar apoi mi-am spus: „Îi ştiu pe aceşti oameni şi dacă mă iubesc acum, de ce ar trebui să se schimbe asta?”, a afirmat el. „Concetăţenii mei merită aplauzele, au demonstrat că este important să poţi vorbi fără frică şi fără să te ascunzi sau să îţi fie ruşine cu tine”, a precizat Negri.

O româncă din Lega lui Salvini își anunță candidatura la Cremona: «Indiferența ne lasă fără drepturi și fără apărare!»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Daniel Dănăilă şi Alexandru Ciofu, EROI ÎN ITALIA: au salvat de la moarte doi pensionari implicați într-un accident

Povestea proiectului unor românce inimioase din Sicilia: ”Un vis colectiv, cu protagonişti şi suporteri nenumărați”