in

Daniel Dănăilă şi Alexandru Ciofu, EROI ÎN ITALIA: au salvat de la moarte doi pensionari implicați într-un accident

Doi români, ambii şoferi pentru o firmă din Italia, au devenit eroii zilei în peninsulă după o operaţiune de salvare demnă de filmele de acţiune. Potrivit presei italiene, citate de stirileprotv.ro, Daniel Dănăilă şi Alexandru Ciofu au salvat de la moarte doi pensionari a căror maşină căzuse într-un canal de irigaţii în urma unui accident şi risca să se scufunde.

Doar cu forţa braţelor, cei doi români au reuşit să ţină maşina la suprafaţă, astfel ca bătrânii, cărora apa le ajunsese deja până la gât, să nu se înece. Pompierii au ajuns apoi la locul accidentului şi i-au salvat pe vârstnici din autoturism.

Cei doi italieni, de 70 şi 76 de ani, ajunseseră în pericol de moarte după ce maşina lor se ciocnise cu cea a unui tânăr indian în apropierea localităţii Ponte Ventuno din regiunea Mantua. Când au văzut ce s-a întâmplat românii, care sunt şi cumnaţi, au sărit imediat în apă. Pentru că bătrânii, care nu reuşeau să iasă din vehicul, să nu se înece, au ţinut maşina, cu un efort uriaş, la suprafaţă.

Când au ajuns pompierii, aceştia au legat cu un cablu autoturismul căzut în canalul de irigaţii şi-au tras afară, apoi i-au descarcerat pe vârstnici, care au ajuns la spital cu răni uşoare. Şi unul dintre români a suferit tăieturi la mâini în urma operaţiunii de salvare.

Român gestionar al unui bar din Roma, amenințat de CLANUL ȚIGĂNESC Casamonica: «Închizi sau ești mort»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vicenza, îngrijitoarea hoață, fura din casa bătrânei tot ce-i cădea în mână: oale, tigăi sau farfurii

Primul primar TRANS din istoria Italiei a învins un candidat de la Lega: ”Mi-a fost frică de discriminare”