in

Prins în flagrant că seda şi apoi viola pacientele: infirmierul român de la Padova, condamnat la 12 ani

Cristian Emil Corneanu, 41 de ani, căsătorit, angajat ca infirmier la secţia de neurologie a Spitalului din Padova, a fost condamnat pentru că seda paciente, apoi le viola.

A fost condamnat la 12 ani şi 20 de zile de închisoare, scrie Il Gazzettino. El a fost arestat în ianuarie 2017, după ce a fost prins în flagrant.

Infirmierul român a fost prins de 4 ianuarie de carabinierii de la NAS. În acea după-amiază târzie de miercuri, a violat o pacientă chineză de 58 de ani. A sedat-o administrându-i câteva substanțe pe bază de benzodiazepină și apoi a abuzat-o sexual. Apoi s-a descoperit că românul a procedat în acelaşi fel şi cu alte şase paciente – între care şi o româncă, de 30 de ani.

Uneori a acționat cu forța, fără a seda mai întâi victima. O pacientă, internată pentru o boală gravă, a fost prinsă din spate de român și a fost atinsă în zonele intime. Într-o ocazie a folosit benzodiazepină, în timp ce în celalalte trei cazuri a folosit forța chiar și asupra unei femei supusă terapiei endovenoase. Fostul infirmier, potrivit acuzării, urma un fel de ritual înainte de a viola victimele. În timp ce acestea zăceau în paturi consumate de boală, le dezbrăca și fotografia.

Rezultate șocante ale anchetei: infirmierul român din Padova care viola pacientele a făcut 7 victime

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Lucca, român căzut de pe schelă, patronul italian i-a înscenat un accident auto

Refuzat în România, pleacă în străinătate unde deschide o clinică de înfrumusețare: ”Mi s-a cerut șpagă ca să lucrez în țară, am hotărât să plec”