in

Ramona Bădescu, afectată de pandemie: ”Peste câteva zile va fi ziua tatălui meu și va fi pentru prima dată când nu-i voi fi alături”

Într-un interviu lung și emoționant pe care l-a acordat joi dimineaţă în cadrul emisiunii „Storie Italiane” de pe canalul Rai 1, Ramona Bădescu şi-a povestit drama și a vorbit cu inima deschisă despre durerea pe care o simte pentru că nu poate ajunge la tatăl ei, în România, din cauza pandemiei de Covid-19.

”Nu există zboruri, România a decis să-și închidă granițele pentru a evita contagierea. Peste câteva zile va fi ziua tatălui meu și va fi pentru prima dată când nu-i voi fi alături”, a declarat vedeta Ramona Bădescu, scrie Il Messaggero.

”Tatăl meu este bolnav și fratele meu, care este medic, îl îngrijeşte. Este fără putere, mă doare să îl știu așa”, a explicat ea. Apoi a menținat: ”Pentru mine, familia este foarte importantă, este totul. Au fost alături de mine anul trecut, când am născut. Marele lor vis a fost să aibă un nepot”. Bădescu nu a putut să-și rețină lacrimile: ”Mă faci şi pe mine să plâng”, a comentat moderatoarea emisiunii, Eleonora Daniele.

Ramona a vorbit apoi și despre a fi mamă. ”Este posibil să devii mamă la 51 de ani – a spus ea vorbind despre maternitatea care a sosit pe neașteptate, anul trecut – eu mi-am dorit mereu să am un copil”, a dezvăluit Ramona Bădescu, explicând că în trecut şi-a conservat prin congelare ovulele, ca măsură de precauție.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Găsită moartă lângă o bază NATO din Sardinia, mister în jurul incidentului în care a fost implicată o celebră top-model

Avertismentul medicilor: jumătate dintre supravieţuitorii Covid-19 din Bergamo nu şi-au revenit complet după şase luni