in

Roma, italian condamnat la 5 luni de închisoare pentru că a jignit o româncă: ”Ești o extracomunitară, pleacă acasă la tine”

”Ești o extracomunitară, eliberează locul, este al meu. Este parcarea mea, pleacă acasă la tine”. Cu aceste cuvinte s-a răstit un italian de 50 de ani la o româncă, nervos că nu găsește un loc de parcare. Înainte însă de a o jigni, italianul, cunoscut agent imobiliar din zonă, a reacționat extrem de violent: a claxonat insistent apoi, a blocat autovehiculul femeii, a lovit mașina, apoi i-a cerut insistent să coboare din mașină. Femeia însă a chemat poliția, apoi l-a denunțat. Acum, Fabio Scipione a primit o condamnare de 5 luni de închisoare. Au fost inutile scuzele ulterioare.

Întâmplarea a avut loc la Roma, pe data de 7 decembrie 2017. Maria Călin, o româncă în vârstă de 39 de ani, care lucrează ca secretară la o firmă din zonă, a parcat regulamentar într-un loc situat pe via Edoardo Jenner, zona Monteverde. Când se pregătea să coboare, o mașină marca Audi s-a oprit lângă ea iar șoferul a început să claxoneze insistent și să urle, cerându-i femeii să părăsească locul de parcare.

Românca nu s-a pierdut cu firea, nu a reacționat în niciun fel, dar a pus mâna pe telefon și a chemat poliția. ”Arată-mi permisul tău de ședere, ești o străină, locul e al meu”, urla Scipione. Văzând că femeia nu cedează și nu are nicio reacție a început să lovească mașina femeii. În tot acest timp nu se oprea din urlete, aruncând româncei fraze rasiste și jignitoare.

Închisă în mașină, femeia a așteptat cu calm sosirea unui echipaj de poliție. La sosirea acestora, Maria Călin le-a povestit tot ce se întâmplase, apelând și la proprietarul unui magazin din apropiere, care văzușe toată scena și care a confirmat versiunea ei.

Padova, revin anunțurile rasiste: «Nu se închiriază meridionalilor»

După ce polițiștii au luat declarații celor implicați, italianul, probabil înțelegând gravitatea situației a încercat să își ceară scuze, spunând că nu-și mai amintește ce cuvinte i-a adresat. Era prea târziu, femeia l-a denunțat.

După un an și jumătate, judecătorul a decis să îl condamne pe italian la 5 luni de închisoare. ”E dificil să găsești un loc de parcare”, și-a motivat Scipione reacțiile violente. Inutil, însă.

Câți români candidează la alegerile din Italia? O româncă, respinsă la Spoleto, adeverința AEP depusă fără traducere autorizată

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Nouă secții de votare din străinătate AU FOST MODIFICATE! Cazuri și în Italia, Spania, Germania

Accident fatal în Sicilia: tânăr de 26 de ani, a murit după ce a căzut de pe o balustrată, de la patru metri înălțime