in

Șofer italian cercetat, oprit la control a folosit cuvinte românești și s-a dat drept cetățean român

Un şofer de TIR oprit în trafic în Italia le-a spus poliţiştilor că e român dar că şi-a uitat permisul acasă. Carabinierii l-au verificat pe camionagiu şi au descoperit că acesta minţea.

Oprit de ofițerii de poliție rutieră, şoferul, în vârstă de 50 de ani a pretins că și-a uitat permisul de conducere acasă și că este cetățean român. S-a întâmplat pe şoseaua regională 82, în municipiul Sora. Şoferul nu avea niciun fel de act şi se prefăcea că vorbește stricat limba italiană, folosind și cuvinte româneşti.

Agenţii au trecut însă la verificări amănunţite şi au descoperit că de fapt era vorba despre un italian, rezident în Napoli.

Poliţiştii l-au acuzat pe bărbat de substituire de persoană şi fals în declaraţii faţă de un funcţionar public. De asemenea, are dosar penal pentru infracţiuni la codul rutier, cardul şoferului pe care-l utiliza fiind reţinut, iar camionul sechestrat.

Verona, s-au răzbunat pe patron: i-au dat foc la camion pentru nu le-a dat banii pe lucrări