in

Spitalul Bambino Gesù, operație unică în lume, o echipă 30 de medici specialiști au separat două fetițe unite în zona craniului

Medicii de la spitalul pediatric Bambino Gesù au anunţat marţi că au separat cu succes două surori, care s-au născut având capetele unite în zona craniului, informează DPA. Fetiţele s-au născut cu o formă de alipire numită “craniopagus” şi aveau în comun părţi ale oaselor craniene şi ale sistemului cerebral venos ce permit sângelui să circule între creier şi inimă.

“Este primul caz din Italia – şi probabil din lume (nu există descrieri ale unor operaţii similare în literatura de specialitate)”, au declarat într-un comunicat reprezentanţii spitalului Bambino Gesu.

Siamezele Ervina şi Prefina s-au născut în Republica Centrafricană în 2018. Administratorii spitalului Bambino Gesu le-au adus cu avionul la Roma în cadrul programelor de caritate desfăşurare de această unitate medicală.

Fetiţele au fost operate de trei ori – în mai şi iunie 2019 şi pe 5 iunie 2020 -, fiind separate după ultima intervenţie chirurgicală. Operaţia a durat 18 ore şi a necesitat un personal medical alcătuit din peste 30 de specialişti.

La o lună după această intervenţie, “siamezele se simt bine”, sunt în continuare internate, dar medicii se aşteaptă ca ele “să ducă o viaţă normală”, au transmis reprezentanţii spitalului Bambino Gesu.

Separarea sistemului lor cerebral venos a reprezentat cea mai mare provocare cu care s-au confruntat medicii italieni. De asemenea, ei au folosit un set de oglinzi pentru ca gemenele să se vadă şi să îşi cunoască chipurile înainte de operaţia finală.

Într-o înregistrare video, cele două fetiţe pot fi văzute purtând bandaje în zona capului, stând pe genunchii mamei lor, în timp ce mai multe persoane cântă şi le oferă tort pe 29 iunie, ziua în care gemenele au împlinit vârsta de doi ani.

Siamezii de tip “craniopagus” sunt foarte rari.

Potrivit medicilor de la spitalul Bambino Gesu, sunt cunoscute doar alte două cazuri de separare cu succes a unor siamezi “craniopagus”, la Londra, însă capetele acelor copii erau unite în zona frunţilor, nu în zona posterioară a craniilor.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/austria-doua-persoane-ucise-si-alte-8-ranite-grav-de-o-cadere-de-stanci-pe-un-traseu-turistic-la-nord-de-graz/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Torino, viață de calvar pentru un pensionar italian, ”îngrijit” de un român care umbla mereu beat și îl agresa

Italia a închis graniţele pentru persoanele care sosesc din 13 ţări, între care R. Moldova. ”La nivel global, pandemia este în cea mai acută fază”