in

Ștefan Nicolae (Agrostar): ”Românii care lucrează în agricultură în Italia trebuie protejați”

Necesitatea încheierii unui parteneriat public-privat pentru reprezentarea a lucrătorilor români în agricultură din Italia ține de faptul că aceste persoane nu au capacitatea de a-și apăra drepturile conferite de legislația italiană, a afirmat președintele Federației Agrostar, Ștefan Nicolae (foto 2), într-o conferință de specialitate, citat de Agerpres.

„Acest parteneriat își propune o campanie comună de sindicalizare a lucrătorilor români în agricultură din Italia în scopul reprezentării intereselor acestora în Italia și România, cât și pentru respectarea drepturilor pe care le au. Ținând cont de faptul că aceste persoane provin în cele mai multe cazuri din zone cu sărăcie extremă, dar și raportat la faptul că nu li se încheie un contract de muncă, efectul pe termen lung este ca ele rămân asistate social permanent. Interesul statului român ar trebui să fie acela ca cetățenii săi aflați la muncă în Europa să aibă un contract în virtutea căruia să poată beneficia de pensie, de asigurări sociale, de asistență medicală”, a spus Ștefan Nicolae.

Blocul Național Sindical (BNS), în parteneriat cu Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe Agrostar, a organizat dezbaterea cu tema „Crearea unui sistem partenerial public-privat pentru reprezentarea lucrătorilor români din agricultură în Italia”.

„Potrivit unui recensământ de la finalul lui 2015, prezența comunității românești este cea mai numeroasă în Italia. Există peste 1,2 milioane de muncitori români în domenii precum construcții, servicii și agricultură, iar numai în agricultură sunt circa 110.000 de români. Din păcate, nu toți lucrează legal, există și munca la negru și la gri, ceea ce ar putea crește numărul lucrător români din Italia. Există, printre cei 110.000, cazuri de exploatare și de nerespectare a drepturilor lor. Birourile noastre le acordă asistență juridică gratuită, se ocupă de probleme concrete, nu ideologice. Noi denunțăm și cazurile de exploatare la autoritățile italiene. Am întâlnit și cazuri de exploatare sexuală a femeilor care au fost obligate să se prostitueze. Ne este greu să îi ajutăm în caz de șomaj, pentru că din România vin actele greu, cu întârziere de 6-8 luni, și pierd șomajul”, a spus Pietro Ruffolo, reprezentantul Confederației Lucrătorilor din Agroindustrie din Italia.

Conform reprezentanților BNS și Agrostar, lucrătorii români din Italia ar trebui să cunoască legislația muncii din această țară, cum ar fi faptul că un contract în Italia prevede o durată a zilei de muncă de 6 ore și jumătate, iar plata pentru o zi de muncă în agricultură este de de 52 de euro. Conform datelor Agrostar, românii din Italia care lucrează în agricultură câștigă în medie 25 de euro.

Cei mai mulți lucrători români din Italia provin din zonele rurale sărace din nordul, sudul și centrul României, zone în care nu s-au făcut investiții. Mulți români pleacă să lucreze in străinătate și acceptă munca la negru pentru că în țară nu sunt locuri de muncă. Agrostar și BNS spun că acest fenomen ar putea fi diminuat prin programe de reconversie și formare profesională, prin investiții în sectorul agricol, sector care duce lipsă de personal în unele zone.

Infarct la culesul viei, lucrător român mort la Brescia. Sindicatele acuză: ”Ritm de lucru apăsător”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Festival românesc de zile mari la Milano: ”Ne propunem să vibrăm sufleteşte pe ritmurile celor mai frumoase melodii”

În direct de la Amatrice: ”Acolo în praf, printre ruine, am legat multe prietenii”