Menu
in

Von der Leyen, amenințare la adresa Italiei: „Dacă votul merge prost, vom proceda ca și cu Ungaria”


Ursula Von der Leyen amenință Italia. Și o face fără prea multe cuvinte, răspunzând, în timpul unei dezbateri la Princeton, la o întrebare despre alegerile italiene, care vor avea loc duminică. Mesajul președintei Comisiei Europene nu poate fi interpretat altfel, scrie ilprimatonazionale.it.

Von der Leyen amenință Italia: „Dacă votul merge prost…”

Ursula Von der Leyen amenință Italia – Von der Leyen își lansează amenințarea la adresa Italiei destul de direct, după cum relatează declarația publicată de Ansa : „Vom vedea rezultatul votului în Italia, au fost și alegeri în Suedia. Dacă lucrurile merg într-o direcție dificilă, avem instrumente, ca în cazul Poloniei și al Ungariei”.

Ungaria a fost recent subiectul unor pedepse aplicate de Bruxelles, pentru că nu ar încălca sistematic „statul de drept”, iar Parlamentul European a decis că Ungaria „nu este o democraţie”. „Pedepsele” se referă la tăierea fondurilor europene.

Prin urmare, mesajul lui Von der Leyen către Italia nu poate fi interpretat altfel: dacă italienii nu votează „cum trebuie”, vor exista represalii. Faptul că președintele Comisiei UE nu folosește exact aceste cuvinte este complet irelevant: conceptul este practic incontestabil.

Ursula Von der Leyen amenință Italia.„Pericolul fascist”

De săptămâni întregi, presa internațională strigă cu privire la „pericolul fascist” care pândește Italia, dacă Giorgia Meloni câștigă alegeriile.

Iată se spune cotidianul The Guardian: „La o sută de ani după ce ascensiunea fascismului italian a fost anunțată de marșul lui Mussolini din 1922 asupra Romei, țara este pe punctul de a alege un partid cu rădăcinile sale în neofascism”.

„Când urnele se vor închide în seara zilei de 25 septembrie, se așteaptă ca Meloni să iasă triumfătoare, devenind primul lider de extremă dreaptă al Italiei după cel de-al Doilea Război Mondial.”

VIDEO – Giorgia Meloni, laude pentru Mussolini: „A fost un politician bun. Tot ce a făcut, a făcut pentru Italia.”

Salvini anunță moțiune

Matteo Salvini a reacționat: „Doamna îi reprezintă pe toți europenii, salariul ei este plătit de noi toți, a fost o amenințare dezgustătoare și arogantă.

Grupul parlamentar al Ligii prezintă o moțiune de cenzură. Duminică votează italienii, nu birocrații de la Bruxelles.”

Europarlamentarii Lega, Marco Zanni, președintele grupului ID, și Marco Campomenosi au prezentat Comisiei Europene o întrebare cu privire la frazele pronunțate ieri de președinta CE Ursula von der Leyen la Universitatea Princeton cu referire la alegerile din Italia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version