in

A murit românul fără adăpost bătut și incendiat în iulie în gară la Villafranca

Vasile Todirean, românul fără adăpost de 42 de ani, care a fost bătut și incendiat în gara Villafranca (Verona) în 8 iulie, a pierdut lupta: a murit în 17 septembrie dimineață la spitalul Borgo Trento.

Va fi efectuată o autopsie, pentru a se stabili dacă există o legătură cauzală între moarte și agresiune sau dacă cauza morții se datorează altor factori. Cele trei persoane care i-au dat foc, acuzate până acum de tentativă de omor, vor fi judecate acum pentru omor agravat de motive neînsemnate.

Pentru agresiune au fost acuzați Cristian Tuca și Liliano Bosoni, ambii fără adăpost, care gravitau în zona gării, cât și Eros De Mori, rezident în Villafranca, dar care face parte din grupul de la gară de care se ocupau voluntarii. Primii doi au fost transferați în închisoare, în timp ce De Mori, având reședință, este în arest la domiciliu.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ