in

Accident teribil la Casaletto Lodigiano, adolescentă română de 16 ani a murit iar alți trei tineri au fost grav răniți

Tragedie românească de 1 Decembrie, în Italia. O adolescentă româncă de 16 ani, Luiza George, a murit pe loc, după ce maşina în care se afla s-a ciocnit cu un alt autoturism pe un drum din Casaletto Lodigiano, în Lombardia. Potrivit presei italiene, nenorocirea s-a produs la ora 18:30, pe şoseaua provincială 17, în dreptul localității Mairano. 

Din motive încă necunoscute, o maşină Chrysler – în care se aflau patru tineri – s-a ciocnit cu un alt autoturism, un Mercedes B-Class, condus de un bărbat în vârstă de 60 de ani. În urma impactului, acesta din urmă a suferit leziuni minore, în timp ce toţi cei patru tineri din Chrysler au rămas încarceraţi.

Luiza, o fată româncă de numai 16 ani, a murit pe loc, iar ceilalţi tineri – un băiat de 21 de ani şi alte două fete de 15 şi 17 ani – au fost grav răniţi. 

Fata de 17 ani se află în comă, la spitalul San Matteo di Pavia. Adolescenta care și-a pierdut viața în accident se numește Luiza George și locuia în Sant’Angelo Lodigiano, scrie observator.tv.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ