in

Arestat la Roma, s-a urcat băut la volan și a făcut praf o mașină a poliției

Un șofer român a fost arestat în Italia, după ce s-a urcat băut la volan și a făcut praf mașina poliției care patrulau în noaptea de luni spre marți, pe o stradă din cartierul Tor di Quinto din Roma, scrie etrurianews.it

În timp ce oamenii legii erau opriți și verificau alte mașini, românul a izbit violent mașina de serviciu, pe care a făcut-o praf.

Echipajul se afla pe marginea drumului cu farurile și luminile intermitente aprinse. În ciuda faptului că echipajul era pe deplin vizibil, românul a intrat în plin în mașina de poliție pe care a avariat-o grav.

Regretele monstrului care a ucis în chinuri groaznice o fetiţă de doi ani: „Eram nervos”

A distrus complet partea din spate a mașinii de poliție

Incidentul s-a petrecut pe o stradă din Tor di Quinto, unde doi agenți ai secției de poliție Villa Glori au organizat un baraj rutier.

Mașina de poliție era pe marginea drumului cu luminile intermitente aprinse, când, dintr-o dată, o mașină condusă de un român în vârstă de 40 de ani s-a izbit cu putere de ea.

Potrivit presei locale, autospeciala de poliție a fost complet distrusă în partea din spate. Din fericire, cei doi polițiști nu se aflau în vehicul în momentul impactului, astfel că au scăpat teferi.

La fața locului a sosit o altă patrulă care a investigat cazul. În urma testului de alcoolemie efectuat, s-a stabilit că șoferul român avea un nivel de trei ori mai mare decât limita permisă.

Astfel, agenții i-au retras permisul bărbatului, fiind denunțat pentru conducere sub influența alcoolului și pentru prejudiciu adus bunurilor statului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 8 In medie: 3.9]
atleta tunisiana ucisa de un roman la Roma

A ucis o atletă la Roma, aruncând-o de pe un pod: român condamnat la 16 ani închisoare

medicamente anticovid aprobare

Două medicamente antiCovid, ce reduc răspândirea virusului în organism, așteaptă aprobarea