Menu
in

Cade de la 10 metri, muncitor român moare după un accident la muncă la Brescia

Un muncitor român a căzut de la 10 metri înălțime, printr-un luminator, în timp ce lucra la un acoperiș la Sirmione, la Lacul Garda, în provincia Brescia. Accidentul a avut loc vineri, 15 aprilie. Muncitorul a fost dus la spital, dar nu a supraviețuit traumatismelor.

Muncitor român a căzut de la 10 metri înălțime

Muncitorul în vârstă de 54 de ani a căzut de pe acoperișul uneia dintre unitățile imobiliare ale reședinței Costa d’Oro din Colombare di Sirmione.

Palermo, accident grav de muncă, muncitor român zdrobit de un palet cu ambalaje de hârtie

A murit vineri seară târziu în Departamentul de Terapie Intensivă a Spitalului Civil din Brescia. Emilian Reuska, acesta este numele victimei de origine română dar domiciliat la Illesi din provincia Verona, conform unei prime reconstructii in jurul orei 15 vineri era ocupat pe acoperișul imobilului pentru lucrări de întreținere, scrie Brescia Oggi.

Deodată, în timp ce lucra la un luminator, a căzut circa zece metri în interiorul unei guri înguste, care a încetinit doar parțial căderea. Alarma s-a declanșat imediat. Colegii de muncă ai bărbatului de 54 de ani care a fost grav rănit au chemat salvarea.

Cade de pe schelă, zidar român de 52 de ani moare la Ravenna

A fost dus cu elicopterul la spital, dar a murit

La fața locului au intervenit și tehnicieni Ats și carabinieri de la Desenzano. Aceștia vor avea sarcina de a clarifica dinamica exactă a tragediei și de a înțelege dacă au fost adoptate toate măsurile de siguranță impuse de reglementările muncii.

Condițiile muncitorului angajat de o firmă din Volta Mantovana au apărut imediat foarte grave, iar salvatorii au fost nevoiți de două ori să-l resusciteze pe bărbatul de 54 de ani care în căderea grea suferise mai multe fracturi și numeroase traumatisme.

Odată stabilizat, muncitorul a fost urcat în ambulanța aeriană care l-a transportat de urgență la Spitalul Civil din Brescia. Aici, a fost internat în condiții disperate. În ciuda eforturilor medicilor, tabloul său clinic s-a înrăutățit până la moarte.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 4.5]
Exit mobile version