in

Calabria/ Nou născută româncă a murit la câteva ore după ce a fost externată

Fetiţa unei tinere românce a decedat în noaptea de 29 decembrie, după ce a fost externată din spitalul de la Cosenza, informează ANSA. Nou născuta a văzut lumina zile prematur, la începutul lunii decembrie, într-o o mică localitate  din Calabria- Cetraro. Datorită unor probleme de sănătate, a fost internată în spitalul din localitate, apoi transportată de urgenţă la Cosenza.

Acolo, medicii au externat-o, programând-o a doua zi pentru o vizită de control. Dar la numai câteva ore de la externare, nou născuta s-a stins din viaţă.Părinţii au decis să-i denunţe pe medicii care au avut-o în grijă pe fiica lor, iar Procuratura a deschis un dosar penal.

In 2010, în Calabria au mai avut loc cazuri asemănătoare, asupra cărora procurorii anchetează pentru a stabili dacă este vorba sau nu de malpraxis. In septembrie, un băieţel italian a decedat la câteva ore după naşterela Reggio Calabria. Alte două cazuri s-au înregistrat chiar la Cosenza, unde moartea în condiţii suspecte a doi nou născuţi l-au determinat pe ministrul sănătăţii, Ferruccio Fazio, să se intereseze personal de condiţiile sanitare ale spitalelor din oraş.

M.C.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

FOTOGALLERY: Tradiţii româneşti de Crăciun la Vatican

REPORTAJ GR: Cârnaţi şi kiwi între Italia şi Moldova (VIDEO)