in

Exclusiv: Vorbeşte Felicia Ciubotaru, tănăra arsă de prietenul ei italian: “Acum, vreau doar dreptate”

Gina Felicia Ciubotaru, tânăra care a scăpat ca prin minune după ce iubitul ei italian i-a dat foc, a acceptat să ne povestească drama prin care a trecut. A văzut moartea cu ochii. După 14 zile de comă, s-a trezit cu gândul la tatăl ei, pe care nu îl văzuse de doi ani. Pe cel care a adus-o în pragul morţii, l-a iertat, dar spera ca justiţia italiană să facă dreptate . Acum, vrea să-şi reia viaţa în propriile mâini, să înveţe din nou să zâmbească şi să creadă în oameni.

“Prin intermediul internetului, am urmărit ceea ce s-a scris despre mine, atât în Italia, cât şi în România. Am rămas dezamăgită, nu atât pentru unele lucruri apărute în presă, cât mai ales pentru comentariile făcute chiar de câţiva români, de judecăţile şi de acuzaţiile aduse, fără a cunoaşte cazul meu”.

Bineînţeles, recunoaşte Gina, "nu este plăcut să vezi viaţa ta aşternută pe paginile unui ziar de la o zi la alta. Mai ales în acele circumstanţe, am devenit obiectul unor ştiri care au apărut în presa italiană, apoi în presa românească, dar şi în alte părţi ale Europei”.

"O durere sfâşietoare"

Acele momente de coşmar, nu le va uita niciodată: “A fost crunt, într-o fracţiune de secundă s-a întâmplat totul, mi-am simţit hainele şi apoi corpul în flăcări. Mi-a trecut prin minte, atunci fiecare eşec şi fiecare reuşită din viaţa mea. Am simţit o durere sfâşietoare, am crezut că viaţa mea a luat sfârşit!”

"Mi-e frică de oameni"

E greu să te întorci la viaţa de zi cu zi, după săptămâni petrecute în spital, operaţie după operaţie, momente în aşteptarea verdictului medicilor.
“Încă nu am depăşit acea experienţă în totalitate, am greutăţi când intru în contact cu alte persoane. Cred că pur şi simplu mi-e frică de oameni, mi-e frică de lume, în general. Ştiu că mai devreme sau mai târziu voi reuşi să depăşesc frica, dar nu voi putea şterge cu buretele acea zi”.

“Voi ascunde tot în mine, pentru simplul fapt că viaţa merge înainte. Trecutul face parte din viaţă şi nu poate fi modificat, sau cum îmi spune o persoană dragă mie: “Trebuie doar să înveţi să trăieşti cu noua ta imagine, trebuie doar să înveţi să te accepţi aşa cum eşti”, adaugă.

Clipe pe care nicio mamă nu ar dori să le trăiască

Mama Ginei s-a aflat atunci lângă ea şi a văzut-o cuprinsă de flăcări– "o scenă pe care nicio mamă nu şi-ar dori să o trăiască. A simţit cred o durere mai mare decât cea pe care o trăiam eu. Numai cine e părinte poate înţelege prin ce a trecut mama. Nici ea, nici eu nu ne aşteptam la aşa ceva. Să devin un foc fără sfârşit…”

O întreb pe Gina dacă şi-a iertat agresorul şi îmi răspunde hotărât: “Dacă l-am iertat? Sunt om, iar Dumnezeu spune să iertăm. Eu l-am iertat, pentru că nu mă simt în stare a urî sau a dori răul cuiva. L-am iertat, dar pentru mine nu mai există. Las totul în mâna bunului Dumnezeu şi a justiţiei italiene. Nu aştept, nu vreau, decât dreptate. Atât”.

14 zile în comă

După 14 zile de comă, Gina Felicia s-a trezit cu o dorinţă: “Când te trezeşti din comă, şi te regăseşti printre cei vii, sunt multe lucruri pe care ai vrea să le faci. Eu, cel mai mult mi-am dorit să pot merge, să mă pot mişca din nou. Nu pentru mine, pentru simplul motiv că doream să-mi îmbrăţişez tatăl, pe care nu l-am văzut de doi ani de zile. Am avut mereu fotografia lui lângă patul de spital. Am vrut să mă ridic din lovitura pe care mi-a rezervat-o viaţa, pentru a-i putea demonstra că sunt puternică, pentru a putea compensa dezamăgirile pe care i le-am adus, cu voia sau fără voia mea, în toţi cei 24 ani de viaţă”.

"Unde totul e perfect, nucleul e putred"

Ceea ce a fost nevoită să înveţe, odată ieşită din flăcările infernului prin care a trecut, a fost că :”oamenii nu sunt întotdeauna ceea ce vor să pară. Nu întotdeauna reuşeşti să înţelegi ce e în mintea lor. Unde totul e perfect, nucleul e putred. Unde totul are sens, la bază de fapt e un haos”.

Cu doar câteva zile înainte de a ajunge, mai mult moartă decât vie, la spitalul din Torino, Felicia a scris o poezie, care pare o premoniţie.

“Scriu poezii de când aveam 12 ani, am câştigat chiar şi câteva concursuri, în România şi am publicat chiar un mic volum de poezii. Totul cu ajutorul unei profesoare cu inimă mare, Gilda Preda”. Gilda Preda predă la liceul teoretic din Măcin, unde Felicia a studiat înainte de a veni în Italia.

Odată ajunsă în Peninsulă, Ginei i-a venit uşor să-şi transpună gândurile în italiană: “poezia e oglinda sufletului şi e singurul mod pe care îl am spre a-mi exprima sentimentele”, mărturiseşte Felicia.

Tânăra româncă nu se gândeşte acum la viitor, ci la prezentul pe care trebuie şi vrea să şi-l construiască, clipă după clipă. “Mi-am pierdut din optimismul pe care îl aveam acum cîteva luni, dar am rămas cu speranţe. Îmi dau seama că sunt o altă persoană, şi nu doar datorită semnelor vizibile pe care le am pe corp, dar mai ales în inimă”.

Cuvântul “sfârşit” nu poate fi, deocamdată scris, în povestea Ginei. Procesul abia a început. Totuşi, tânăra a descoperit  că, în clipele cele mai negre, sunt persoane, multe necunoscute, care te ajută, asemeni unor îngeri păzitori: “Am avut alături persoane extraordinare, reprezentanţi ai autorităţilor, medici, asistente, foşti colegi şi prieteni din România, care îmi trimiteau mesaje de încurajare. Mai ales, aş vrea să le mulţumesc carabinierilor din Moncalieri, pentru munca pe care au depus-o spre a mi se face dreptate şi Gazetei Româneşti, pentru că mi-a dat ocazia de a spune povestea mea… aşa cum a fost”.

Mai vrea să adauge un singur lucru: “Viaţa e cel mai scump dar care ne-a fost dat, iar eu mă voi bucura de acest dar mai mult decât oricând!”

Miruna Cajvaneanu

Citeşte şi:

Arsă de vie de prietenul italian

Mesajul Ginei, cu două zile înainte de tragedie: “Poate vântul va reuşi să-mi redea lumina ochilor”

Gina, românca din Moncalieri arsă de prietenul ei italian, s-a trezit din comă

Mesajul Ginei, tânăra arsă de prietenul ei: “M-am întors acasă, am luptat cât am putut”