in

Ferrara, pericol public, un român beat a produs haos pe străzile orașului, la volanul unei mașini furate

Un român de 21 de ani, din Italia, este acuzat de comiterea unui număr record de infracţiuni după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, a furat maşina unui vecin, a produs panică pe străzi şi s-a înfipt cu autoturismul într-o statuie de pe marginea drumului. Poliţiştii italieni l-au prins pe românul care a produs accidentul, deşi acesta fugise de la locul faptei.

Incidentul s-a produs duminică dimineaţa, la 08.30, ora locală, în Ferrara, capitala provinciei cu acelaşi nume şi oraş situat în regiunea Emilia-Romagna. Românul se afla la volanul unui Fiat Punto şi conducea haotic pe mai multe străzi din oraş şi în special pe Corso Giovecca.

Conform Il Resto del Carlino, citat de observatornews.ro, românul nu reuşea să păstreze controlul volanului, conducea în zig-zag, a traversat pista pentru biciclişti şi s-a înfipt cu maşina într-o statuie de pe marginea drumului.

Românul a reuşit să iasă din maşină şi să dispară de la locul în care a provocat accidentul, însă a fost prins rapid. Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor când ancheta a stabilit că românul avea, la momentul producerii accidentului, o alcoolemie de cinci ori mai mare decât cea admisă la volan.

La scurt timp de la producerea accidentului, la locul accidentului şi-a făcut apariţia inclusiv proprietarul de drept al maşinii care a precizat că maşina i-a fost furată din curte cu o seară înainte.

Românul din Italia a fost audiat în prezenţa unui avocat şi riscă ani grei de închisoare, fiind acuzat de comiterea unui număr record de infracţiuni. Românul este acuzat, printre altele, de conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, furt, violarea proprietăţii private, conducere periculoasă a autoturismului, încălcarea pistei pentru biciclişti, fugă de la locul accidentului, distrugerea unui edificiu şi încălcarea restricţiilor impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

CCIRO Italia intervine în scandalul Mondo Convenienza. „Sunt acuzații nefondate, încercări de discreditare”

magistrat de legătură cu Italia

România a desemnat un magistrat de legătură cu Italia. Se va ocupa de repatrierea marilor condamnați refugiaţi în Peninsulă