in

Italia, orbit de gelozie, un român a trecut cu maşina peste iubitul fostei soții, apoi a dat în marşarier și l-a călcat de două ori

Un român de 54 de ani este acuzat de tentativă de crimă, după ce, orbit de gelozie, l-a lovit intenţionat pe iubitul fostei sale soţii. A trecut cu maşina peste el, apoi a dat în marşarier și l-a călcat de două ori. Grav rănit, victima a fost transportată în cod roșu la Spitalul Maggiore din Novara. Grozăvia a avut loc în localitatea Romentino din Italia.

Sâmbătă seară, puţin înainte de ora 23.00, un român de 49 de ani a fost lovit de o maşină în timp ce se plimba împreună cu iubita lui, pe o stradă din Romentino. În loc să oprească, şoferul a fugit de la locul accidentului.

Grav rănit, românul a fost transportat în cod roșu la Spitalul Maggiore din Novara, iar poliţiştii chemaţi la faţa locului au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs impactul.

Deși, inițial, părea că a fost un accident, ulterior s-a dovedit că, de fapt, a fost vorba despre o tentativă de crimă. În urma cercetărilor, carabinierii eu elucidat misterul și au reconstituit filmul incidentului. Astfel, se pare că bărbatul ar fi fost lovit de un alt român, în vârstă de 54 de ani, care, în timp ce se afla la volanul maşinii sale, l-a văzut pe stradă în compania fostei sale soții.

Furios şi orbit de gelozie, şoferul a apăsat pedala de acceleraţie, având intenţia să-i lovească în plin pe cei doi. Bărbatul de 49 de ani a reuşit în ultima clipă să o împingă pe iubita lui din faţa maşinii, în timp ce el a fost aruncat pe caldarâm.

Potrivit publicaţiei newsbiella.it, citată de observatornews.ro, fostul soţ a fugit apoi de la faţa locului, însă nu înainte de a trece de două ori cu maşina peste rivalul său. Carabinierii l-au prins câteva ore mai târziu, în casa sa din Tornaco. Omul a fost arestat, fiind acuzat de tentativă de crimă.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Valentin Făgărășian, noul deputat PNL ales în diaspora, interpelare în chestiunea românilor blocați datorită măsurilor luate din cauza noii tulpini de coronavirus

O mare glorie a sportului italian a rămas fără picioare din cauza coronavirusului