in

Italia, român arestat după ce a bătut-o pe femeia care îl găzduise, victima i-a refuzat avansurile intime

Incidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în Trento, capitala provinciei autonome cu acelaşi nume. Românul, în vârstă de 57 de ani, stătea în gazdă de câteva săptămâni la femeia pe care a atacat-o, tot o româncă. La scurt timp după miezul nopţii, românul a considerat că cel mai potrivit cadou de 8 martie pentru gazda lui este să-i ofere o partidă de amor. Femeia l-a refuzat, lucru care l-a rănit pe român în orgoliul propriu.

Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, românul s-a simţit extrem de jignit de refuzul româncei, şi-a pierdut cumpătul şi a început să o atace pe aceasta. Românul şi-a lovit victima de mai multe ori, inclusiv cu o ustensilă din bucătărie, înainte ca aceasta să poată să fugă.

Potrivit  La Voce del Trentino, citată de observatornews.ro, Victima a solicitat intervenţia forţelor de ordine şi a fost luată în primire, rapid, de un echipaj alcătuit din carabinieri. Aceştia au observat că femeia este extrem de tulburată şi au transportat-o la un spital din apropiere. Victima prezenta mai multe leziuni, în special la nivelul feţei şi al capului.

Carabinierii au pătruns în apartamentul în care s-a produs atacul şi l-au găsit pe atacator extrem de liniştit. Totuşi, existau semne că în apartament s-a produs o luptă şi au fost descoperite mai multe pete de sânge, inclusiv pe ustensila utilizată de român pentru a-şi lovi victima.

Românul din Italia a primit deja mandat de arestare preventivă, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de vătămare corporală gravă şi atac sexual. Victima are nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera din punct de vedere fizic de pe urma atacului suferit.

Ancheta a scos la iveală că românul nu este la prima infracţiune comisă. El a mai fost anchetat în trecut pentru că şi-a bătut iubita.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

De astăzi, cu aplicația Migreat – Stranieri in Italia, consultanță directă cu experți în imigrație

incendiu într-un spital din România

Încă un incendiu într-un spital din România. Trei cadre medicale au fost rănite, după ce au sărit de la etaj de frică