in

Descântec de 30.000 euro. Un român a convins o femeie din Italia că e blestemată

Un român de 32 de ani din Italia a convins o femeie că este blestemată și i-a luat 30.000 de euro pentru un descântec. Bărbatul, pe numele lui Vali Darius Rostaș, a ajuns în fața judecătorilor pe 10 noiembrie iar acum îşi așteaptă sentința. Individul este cunoscut pentru mai multe antecedente penale.

Potrivit publicației La Nuova Sardegna, citată de Observator News, românul i-a spus victimei că suferă de un blestem și trebuie neapărat să-i facă descântece, astfel încât să scape de influențele malefice și să poată reveni la o viață normală. Iar momentul ales a fost cum nu se poate mai potrivit.

Avocatul victimei a povestit, în fața judecătorilor, că individul a cunoscut-o pe clienta lui la secția de primiri urgențe a unui spital din Sardinia, acolo unde el venise cu mama lui, care tocmai făcute un infarct. După ce a schimbat câteva vorbe cu femeia, angajată a unității medicale, între cei doi s-a creat imediat o conexiune. Doar că românul avea alte gânduri. A convins-o că e blestemată și a început imediat să-i ceară bani. 

Epava blestemată: român accidentat grav la muncă pe Costa Concordia

„Dacă nu te eliberezi de spiritele malefice, tatăl tău va muri”, i-ar fi spus el, potrivit sursei citate. Iar femeia, speriată că s-ar putea întâmpla ceva rău, a acceptat să-i dea sumele cerute.

Magistrații italieni au restituit dosarul procurorilor, astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică de la șantaj la, cel mai probabil, înșelăciune. Procurorul Angelo Beccu a subliniat, la rândul lui, că „nu a fost șantaj, ci mai degrabă o fraudă” și a cerut pentru această infracțiune o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare.

Bărbatul a scăpat și de acuzația de agresiune sexuală, după ce victima povestise că, la un moment dat, atunci când a fost în casa lui pentru a-i înmâna sumele cerute, el ar fi încercat să o violeze. De cinci ori i-a dat femeia bani românului, înainte de a realiza că este victima unei înșelăciuni. Abia atunci s-a decis să apeleze la poliție.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
italia a treia doza

Italia pregăteşte un nou DECRET pentru a stimula vaccinarea cu a treia doză

atleta tunisiana ucisa de un roman la Roma

A ucis o atletă la Roma, aruncând-o de pe un pod: român condamnat la 16 ani închisoare