in

Ivrea, teroare pentru trei copilași amenințați de tatăl lor cu cuțitul: ”Tata vrea să ne omoare!”

Un român în vârstă de 33 de ani și-a terorizat copiii, urlând și gesticulând cu un cuțit în mână. Băiețelul cel mare, de 12 ani, a fost nevoit să strige disperat, ca să fie auzit de vecini. ”Tata vrea să ne omoare!”, a urlat copilul, care era în casă alături de frații lui mai mici.

Îngrozit de ceea ce se întâmpla în casă, unde tatăl lui, care e divorțat de mamă, i-a atacat, băiețelul de 12 ani al unui român din Ivrea, o localitate din provincia Torino, a strigat la vecini și le-a cerut să sune la Poliție. Apelul a ajuns la carabinieri, care au sosit în foarte scurt timp și l-au arestat pe românul în vârstă de 33 de ani.

Bărbatul fusese arestat în urmă cu o lună pentru un eveniment similar, când tot fiul lui cel mare chemase poliția, și avea interdicție să se apropie de casa din Valperga, în zona Canavesei, în care fosta lui soție locuiește împreună cu cei trei copii ai lor.

Marți noaptea, el a venit beat la domiciliul femeii, a luat un cuțit din bucătrie și a început să amenințe pe toată lumea, nu doar pe fosta sa soție, ci și pe cei trei copii. Speriați, aceștia s-au închis într-un dormitor și de la fereastra camerei fiul cel mare a început să ceară ajutor.

Carabinierii l-au arestat pe român, acuzat de violență și persecuție împotriva fostei sale soții, scrie La Republica, citată de observatornews.ro.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Roma, deghizat în Spiderman, un român a jefuit un magazin de înghețată, l-a înjunghiat pe proprietar și a rănit doi carabinieri

Răpită din ţară şi obligată să se prostitueze în Italia. A fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu câte 5-7 bărbaţi pe noapte