in

Răpită din ţară şi obligată să se prostitueze în Italia. A fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu câte 5-7 bărbaţi pe noapte

După cinci ani s-a făcut dreptate în cazul unei tinere mame care a fost scoasă cu forţa din ţară şi obligată să se prostitueze în Italia. Femeia a reuşit să fugă, iar răpitorii au ajuns pe mâna Justiției.

Cazul  a fost soluţionat, acum, la Tribunalul Bihor, unde autorii faptelor, doi bărbaţi şi o femeie, au fost condamnaţi la închisoare cu executare, dar şi la daune în valoare de 10.000 euro în favoarea victimei lor. 

Povestea tinerei a început în 2015, atunci când tânăra de 24 de ani a fost răpită, scoasă din ţară şi forţată să se prostitueze în Italia. Cei trei răpitori sunt cetățeni din Oradea, doi bărbați și o femeie, Antei Bara(44 ani), un bărbat din Tileagd cu multiple condamnări pentru trafic de persoane şi doi fraţi din satul Rontău, comuna Sânmartin, Rudolf Bara(33 ani) respectiv Roxana Bara(35 ani). Cei trei autori au pus la cale un plan complex de răpire al fete: au căutat-o sub pretextul că vor s-o ducă “la cumpărături”, la Oradea, iar femeia a acceptat.

Tânăra a fost urcată într-o maşină, dusă până la Punctul de trecere a frontierei Borş, unde i s-au luat toate actele, a fost mutată într-un taxi, şoferul reuşind să treacă peste graniţă fără să fie oprit.

Din Ungaria, răpitorii au transportat-o în Milano. Ajunsă în Italia, femeia a fost ţinută într-un apartament, sub pază, obligată să doarmă pe jos şi să se prostitueze, în fiecare noapte, sub pază, pe străzi.

După doar o săptămână, aceasta a reușit să fugă din mâinile agresorilor și să ceară ajutorul autorităților. Fata, disperata, a profitat de o eroare pentru ca se afla în mașina unui client, a fugit si s-a adăpostit la marginea oraşului, fiind găsită plângând de o femeie care, apoi, a alertat autorităţile. La scurt timp, răpitorii au fost prinși.

În zilele în care a fost răpită, au stabilit autorităţile italiene, fata a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu câte 5-7 bărbaţi pe noapte, la tariful de 30 euro/client, bani care nu au ajuns niciodată la ea, scrie ebihoreanul.ro .

Pedepse primite de răpitori

Procesul lor în cazul tinerei răpite în 2015 s-a judecat la Tribunalul Bihor, în şedinţă secretă, pentru protecţia victimei iar verdictul s-a pronunţat pe 20 iulie: Antei Bara a fost condamnat la 7 ani de detenţie, Florin Bara a încasat o pedeapsă de 5 ani închisoare în timp ce sora lui, Roxana, a fost condamnată la 3 ani de închisoare.

Decizia Tribunalului Bihor nu este definitivă, fiind atacată, deja, de cei trei traficanți, dezbaterile urmând să fie reluate la Curtea de Apel Oradea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ivrea, teroare pentru trei copilași amenințați de tatăl lor cu cuțitul: ”Tata vrea să ne omoare!”

Viticultorii italieni, disperaţi din cauza carantinei impusă românilor: «Avem nevoie de 100.000 de oameni pentru recoltare»