in

Macerata, haos creat de un român beat, a confundat un localnic cu un fost coleg: ”Spunea că au făcut armata împreună și că a omorât oameni”

Un român a fost protagonistul unor scene de haos în localitatea italiană Macerata. Bărbatul, băut bine, a urmărit un italian și i-a dat cu o sticlă de bere în cap, țipând ca au făcut armata împreună și lâudându-se că a omorât oameni, deși victima nici nu îl cunoștea. Doi polițiști au reușit să îl imobilizeze, în cele din urmă, pe românul agresiv.

Un român în vârstă de 35 de ani a fost imobilizat și reținut de polițiștii italieni, după ce a urmărit un bărbat pe stradă, l-a înghesuit într-o farmacie, iar apoi i-a dat cu o sticlă de bere în cap. „Spunea fraze fără sens, îl înjura pe acel om. Am încercat să îl dau afară din farmacie dar m-a lovit în piept. Eram atât de speriat”, povestește farmacistul.

Claudio Biagiola (stânga)

Incidentul s-a produs vineri, în jurul orei 17:00, scrie cronachemaceratesi.it, citat de observatornews.ro. Din motive necunoscute, românul a început să urmărească un localnic, din senin. „Mergeam pe stradă când m-am simțit atins pe la spate. Era un bărbat înalt de doi metri care se uita la mine de jos. Era evident că era beat. Apoi am crezut că mă lasă în pace pentru că l-am văzut intrând într-un bar. Dar a continuat să mă urmărească”, povestește Claudio Biagiola.

A fost momentul când italianul s-a refugiat într-o farmacie, sperând că va fi protejat. Românul a intrat după el, le-a spus cumpărătorilor să iasă afară, apoi l-a insultat pe Claudio Biagiola în mod repetat. „Spunea că au făcut armata împreună și că a omorât oameni. Dar era beat”, își amintește farmacistul.

Victima a încercat să se refugieze după tejghea, moment în care a fost lovit cu mo sticlă de bere în cap. Furios la culme, românul s-a năpustit asupra italianului și a început să îl lovească. Haosul din farmacie a stârnit atenția trecătorilor, iar la scurt timp un echipaj de poliție a sosit la fața locului.

Bărbatul a încercat să fugă, dar a fost prins rapid de doi polițiști și dus la secție.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/austria-petrecere-intre-romani-sarbatoritul-arunca-noua-saci-de-gunoi-pe-camp-depistat-si-denuntat-de-proprietarul-terenului/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, și-au vândut casa și vor pleca cu copiii și câinele într-o adevărată aventură: ”Este o nebunie, dar trebuia să plecăm”

Nicoleta Sima, o româncă din Italia care vinde cu mare succes produsele firmei sale: ”Cel mai frumos ar fi să reușesc să realizez proiectul și în România”