in

Nou raport în cazul Mariei Ungureanu, fetița găsită moartă într-o piscină la Benevento: ”Nu a suferit violență sexuală”

Ultimele informaţii din raportul morţii Mariei Ungureanu, fetița româncă de 9 ani care a fost găsită moartă şi dezbrăcată în piscina unei stațiuni din San Salvatore Telesino (Benevento), pe 19 iunie 2016, arată că nu ar fi suferit violență sexuală, scrie presa italiană.

Autopsia a fost reluată în urmă cu câteva luni. Raportul întocmit de profesorul Cristoforo Pomara și de medicii Francesco Sessa și Ciro di Nunzio, a fost depus la Curtea din Benevento. Magistratul de instrucție a trebuit să clarifice presupusele abuzuri pe care fetița le-ar fi suferit. 

În fața unor astfel de constatări, avocatul Gallo, apărătorul tatălui Mariei, suspectat de abuzul copilului, a declarat pentru Ansa:

„Această concluzie trebuie să fie aceea de a-mi exonera imediat clientul, care fusese acuzat de infracțiunea de violență sexuală în ultima audiere în fața Gupului care, neacceptând cererile procurorului de închidere a cazului, a decis să continue cu investigațiile prin acuzație, pe lângă acuzaţiile aduse lui Daniel Ciocan. În acest moment tatăl trebuie achitat”.

Avocatul lui Daniel Ciocan, bărbatul suspectat iniţial că ar fi abuzat-o şi ucis-o pe fetiţa româncă, susține teza morții accidentale prin înec al copilului.

În ceea ce privește presupusa violență sexuală, a arătat întotdeauna cu degetul către Marius Ungureanu, tatăl Mariei: ”Ungureanu este ‘De la un caz de moarte accidentală, la o fată abuzată. Daniel și Cristina nu se aflau în San Salvatore Telesino în timp ce Maria murise și nu este sigur că sperma izolată de pe patul  şi cămaşa fetei este a lui Daniel. […] Concluziile noilor rapoarte pregătite de parchet nu adaugă nimic nou acestui caz de deces accidental.

Repet că soluția acestui caz se află în dosar încă din iulie 2016. Mă aștept ca procurorul Benevento să urmeze indicațiile oferite de judecătorii reviziei de la Napoli și de cei ai Casației”

Contactat de presă, criminalistul Ursula Franco a comentat evoluțiile recente de investigare în cauză:

„Primii 3 consultanți medico-legali, profesorul Buccelli, doctorul Fonzo și profesorul Introna au concluzionat că Maria a fost victimă a violenței sexuale. A confirma că Maria a suferit violență sunt actele incriminatoare ale interceptărilor telefonice făcute imediat după descoperirea spermei unui subiect cunoscut pe patul Mariei și pe cămașa ei. Nu intru în detalii, dar vreau să adaug că, în sfaturile sale, profesorul Introna care, îmi amintesc, excludea că Maria fusese ucisă, se exprimase cu câteva reflecții interesante despre un anumit tip de abuz, reflecții pe care le împărtășesc pe deplin”. 

Maria Ungureanu, fetiţa româncă în vârstă de 9 ani, a fost găsită moartă, pe 19 iunie 2016, în piscina unui restaurant din comuna San Salvatore Telesino, provincia Benevento. Micuţa a fost găsită fără viaţă, în piscina restaurantului, dezbrăcată şi cu o mulţime de răni pe tot corpul, unele dintre ele fiind mai vechi. Tocmai din cauza rănilor mai vechi, anchetatorii italieni i-au considerat suspecţi pe părinţi.

Trupul micuţei Maria Ungureanu a fost exhumat pe 3 iulie 2019 pentru ca anchetatorii să facă o nouă autopsie în căutarea unor probe.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Veneția, badantă beată la volan, alcoolemie record, s-a izbit violent cu maşina de vitrina unui magazin

Scene şocante într-un magazin din Timişoara: un client a murit, ceilalţi îşi continuă cumpărăturile liniştiţi