in

Perugia, româncă de 30 de ani, a vrut să se arunce de pe un pod, serviciile sociale i-au luat copilul

O femeie de origine română a încercat să se sinucidă în Perugia. Marți dimineață, trecători au văzut o femeie care stătea pe balustrada podului situat în cătunul Ponte San Giovanni și amenința că se aruncă în râul Tibru de la o înălțime de aproximativ 20 de metri.

Femeia, de treizeci și cinci de ani, era disperată, deoarece Curtea pentru minori a decis să-i ia copilul și să-l dea în asistență socială. Românca ar fi căzut în râul Tibru de la o înălțime de douăzeci de metri, dacă carabinierii nu ar fi intervenit la timp.

Milano, 3 cazuri de sinucidere după prima zi de școală: alarmă în rândul tinerilor

O trecătoare, care a văzut-o pe româncă pe balustrada podului, a sunat imediat la 112, cerând ajutor. 

Între timp, un alt grup de trecători a oprit o patrulă de carabinieri, care se afla în zonă. Agenții au intervenit imediat și au salvat-o pe româncă, scrie meteoweek.com, citat de stiridiaspora.ro.

Soldații Secției Radiomobile a Companiei din Perugia și doi agenți de la Guardia di Finanza au reușit să o prindă pe femeie, după ce i-au distras atenția și, astfel, au reușit să o salveze înainte ca această să sară în gol. 

Românca se afla într-o stare evidentă de agitație, din cauza îndepărtării forțate de fiul său. După ce a fost salvată, femeia a fost transportată la cea mai apropiată cameră de urgență, unde a primit tratament de specialitate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 83 In medie: 4.1]
nevaccinati Italia

Guvernatorul Toscanei interzice prezența nevaccinaților în locurile publice! Se pregătesc „tabere de izolare” Covid

ovidiu burdusa pnl

Din nou tensiune în PNL Italia, Ovidiu Burdușa tună și fulgeră: ”Ești activ, reprezinți un pericol! Cine nu votează Ludovic Orban, NU EXISTĂ”