in

Român cu antecedente de jaf și furt, imobilizat de polițiști în gara Piacenza, denunțat de un pasager că avea un topor asupra sa

Un român a fost reţinut în Italia, după ce a fost prins având un topor asupra sa într-un tren care se îndrepta către Milano. Mai mulţi poliţişti au urcat în tren, în gara din Piacenza, şi l-au imobilizat pe român. Incidentul i-a făcut pe angajaţii din sistemul de transport în comun să tragă un semnal de alarmă.

Alarma a fost dată de un alt pasager din trenul respectiv care a observat arma albă deţinută de român. Conform Il Piacenza, citată de observatornews.ro, pasagerul respectiv a solicitat intervenţia de urgenţă a forţelor de ordine, iar trenul a fost oprit în gara din Piacenza, unde mai mulţi poliţişti au urcat şi l-au imobilizat pe român.

Românul din Italia a fost identificat drept o persoană fără domiciliu stabil, dar care are numeroase antecedente penale, inclusiv furturi şi jafuri. Deşi nu prezenta un comportament violent, românul nu a putut să le ofere poliţiştilor detalii despre motivul care l-a făcut să aibă un topor asupra sa şi nici destinaţia către care se îndreaptă.

Deşi, din fericire, nu au existat victime, incidentul le-a oferit posibilitatea celor care asigură serviciile de transport în comun să tragă un nou semnal de alarmă în legătură cu pericolul la care sunt expuşi. Sindicaliştii solicită prezenţa unor echipaje înarmate atât în trenuri, cât şi în alte mijloace de transport în comun, precum autobuze sau autocare, din cauza numărului tot mai mare de incidente violente.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
masca plaja romania

1 Mai cu mască de protecție la plajă și în apă. Secretar de stat: «Astea sunt regulile»

diaspora punct vaccinare

Românii din diaspora vor să se vaccineze în țară. Cer puncte de vaccinare în aeroporturi pentru cei care se întorc de Paște