in

Româncă de 55 de ani, violată la o clinică din Agropoli: ”M-a forțat la un raport sexual, i-am simțit mâinile lui peste tot”

O româncă de 55 de ani, L.T., care a denunțat că a fost violată de un operator sanitar într-o clinică din Agropoli (Salerno) este încă în stare de șoc, scrie Salerno Today. Cu câteva zile în urmă, femeia a venit la camera de urgență a spitalului „San Luca“ din Vallo della Lucania, unde medicii au constatat prezența unor răni intime profunde, și a denunțat violența la poliție.

Femeia fusese internată într-o unitate privată de sănătate pentru analize. „A intrat în cameră – a declarat femeia, potrivit lui Il Mattino – cu scuza de a deschide televizorul. Apoi s-a întors să-mi aducă niște șervețele de hârtie. Le-a pus în baie și m-a chemat cu scuza să-mi arate ceva. Când am intrat în baie, a închis ușa și m-a forțat la un raport sexual. I-am simțit mâinile lui peste tot. Am plâns, dar a continuat până am văzut că sângeam din părțile private. Când a terminat, s-a curățat și a plecat fără să spună nimic”.

Nu numai atât. Câteva ore mai târziu, operatorul s-a întors din nou în cameră și ar fi încercat să o violeze a doua oară, dar nereușind, a împins-o cu fața la perete, forțând-o să-i atingă părțile intime până la a-l satisface. O descriere detaliată a violenței a fost imediat raportată personalului medical aflat în serviciul clinicii. Doctorii i-au dat un analgezic și apoi femeia de 55 de ani a povestit conducerii clinicii ce s-a întâmplat. „Mi-au cerut să nu denunț acest fapt asigurându-mă că operatorul sanitar va fi concediat”. Ea însă a decis să meargă la spitalul din Vallo della Lucania, denunțând totul la forțele de ordine.

Violatorul este un italian căsătorit, cu copii. Românca violată locuiește de 15 ani în Italia, într-o localitate din zona Cilento.


Venezia, româncă violată, bătută și jefuită. ”Mă prostituez pentru a-mi hrăni soțul și copiii”

Padova, CASA GROAZEI: fetiță română violată și maltratată timp de cinci ani de doi bărbați, cu acordul soției unuia dintre ei

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

După 13 ani de Italia, s-a întors în țară și s-a apucat de apicultură: «Visul meu e să ajung la 300 de stupi»

Scandal după transferul lui Ronaldo. Di Maio: ”De ce o echipă care nu are bani plătește 400 de milioane de euro? Cu tot respectul, vreau să stiu!”