in

Salento, o bătea pe bătrâna asistată, îngrijitoare română condamnată. Nu se va mai putea întoarce în Italia mai repede de cinci ani

O bătea pe bătrâna pe care trebuia să o îngrijească. Din acest motiv B.C., de 31 de ani, cetăţeană română, va trebui să părăsească Italia. Lucra ca îngrijitoare la o femeie de 89 de ani afectată de diferite patologii, printre care Alzheimer, şi în imposibilitatea de a se ocupa de cele mai elementare activităţi zilnice. Din acest motiv familia sa s-a gândit să angajeze o îngrijitoare.

La scurt timp după începerea convieţuirii starea de spirit a bătrânei s-a schimbat. Din cauza stării sale de sănătate nu reuşea să comunice ce se întâmpla în casă. Astfel, rudele au contactat poliţia din Otranto, manifestându-şi temerile privind presupuse violenţe domestice. Au fost instalate camere de luat vederi în locuinţa bătrânei de 89 de ani, care au confirmat suspiciunile: doamna era ameninţată în mod constant, existând şi cazuri de violenţă fizică, iar uneori îngrijitoarea o constrângea să nu ceară ajutor chiar nici pentru cele mai simple necesităţi fiziologice, precum mâncatul şi băutul.

Anchetele au fost conduse de procurorul Maria Mininni, însă înainte să se poată ajunge la o decizie anchetatorii au avut de-a face cu alertarea îngrijitoarei: dându-şi seama că rudele asistatei şi-au schimbat atitudinea în privinţa ei, s-a întors imediat în România. Între timp, pe numele ei a fost emisă o condamnare la zece luni de închisoare. Poliţia s-a pus pe urmele ei şi i-a aşteptat revenirea în Italia.

Lucru care s-a întâmplat: îngrijitoarea s-a angajat din nou, asistând o bătrână din Erchie, în provincia Brindisi. Între timp s-a mobilizat şi Departamentul Imigraţie, care l-a pus la curent pe prefectul Provinciei Lecce privind rezultatul anchetelor şi sentinţa de condamnare. Astfel acum B.C. nu se va putea întoarce pe teritoriul italian mai repede de cinci ani după expulzare. Eventuala încălcare a prevederii i-ar deschide porţile închisorii.


Citește și:

”Îţi smulg tot părul şi limba”, îngrijitoare română violentă, denunțată de familia bătrânei la Padova

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Consilieri la primării pentru românii din străinătate. Ce părere au parlamentarii de diaspora

Îngrijorare la Belluno. Mașinile străinilor sunt incendiate, ultima este a unei familii de români