in

Salvaţi de la sinucidere

Două episoade asemănătoare, în mai puţin de o săptămână: doi români au vrut să se sinucidă, dar au fost salavaţi la timp.

Primul caz, la Ragusa: o femeie care avea intenţia să se sinucidă aruncându-se de pe Ponte Vecchio. Pe 1 octombrie, la 23.30, un apel la 113 anunţa “o femeie stă pe marginea podului Vecchio şi spune că vrea să se arunce”.

Agenţii au ajuns imediat şi au determinat-o pe femeia înlăcrimată, o româncă, să renunţe la gestul nebunesc (unul dintre agenţi a vorbit cu femeia şi i-a distrat atenţia, celălalt a prins-o de mână). Între timp la faţa locului au venit prietenii tinerei românce şi împreună cu ei s-a putut stabili că fata, după ce a avut o ceartă cu logodnicul ragusan, pradă disperării şi-a manifestat intenţia de a se arunca de pe pod.

Un alt episod a avut loc la Vicenza, pe 6 octombrie. La o trecere la nivel, în jurul orei două după-amiaza, un român ameţit de alcool s-a întins pe şinele căii ferate Vicenza-Schio.

Bărbatul a fost observat de două persoane care aşteptau autobuzul în staţia din apropiere şi de un carabinier în afara serviciului care l-au îndepărtat de pe şine. Românul, care părea beat, şi-a justificat gestul spunând că este disperat fiindcă a descoperit că soţia sa este gravidă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Persecutat de fostul angajat

Reparaţii fictive, mecanic denunţat