in

Și-a bătut soţia de faţă cu fiica lor, român arestat la Cosenza

Un român de 43 de ani, care şi-a bătut soţia de faţă cu fiica lor, a fost arestat la Cosenza, în Italia. Incidentul s-a petrecut zilele trecute când, după o ceartă între cei doi, bărbatul a sărit cu pumnii şi cu picioarele pe femeia de 47 de ani.

Conform presei locale, citată de observator.tv, martoră la întregul incident a fost fata celor doi, care, la un moment dat, a reuşit să fugă din casă şi să solicite intervenţia poliţiştilor.

Oamenii legii au găsit-o pe femeie plină de sânge şi de vânătăi şi au decis imediat să-l reţină pe agresor, care s-a opus arestării. Sătulă de bătăile încasate în ultima perioadă, românca a decis să dea totul în vileag, iar mărturia ei a dus la arestarea soţului violent.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ