in

Vicenza, româncă de 45 de ani, găsită moartă în toaleta apartamentului de către fostul iubit

O româncă în vârstă de 45 de ani fost găsită moartă la sfârşitul săptămânii trecute în toaleta apartamentului în care locuia, în Bassano del Grappa, localitate situată în provincia Vicenza. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de fostul iubit al femeii alături de care aceasta încă locuia.

Conform observator.tv, care citează presa italiană, bărbatul de 55 de ani, tot român, cu care femeia a trăit o poveste de dragoste şi alături de care a continuată să locuiască, a fost plecat pentru câteva zile la Padova, pentru a-şi vizita copiii, iar când s-a întors, duminică seara, a găsit-o pe femeie fără suflare.

A solicitat intervenţia de urgenţă a unei ambulanţe, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga spitalului San Bassiano.

Primele informaţii arată că femeia a murit din cauze naturale însă, ţinând cont de vârsta acesteia, anchetatorii au decis efectuarea, miercuri, a unei autopsii pentru a fi siguri că acesta este verdictul final.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Și-a aruncat copilul nou-născut sub un tufiș în Bolzano, româncă arestată pentru omor calificat

Treviso, șofer român mort de infarct la doar 30 de ani, urma să facă nunta foarte curând