in

Viterbo, l-a bătut cu sălbăticie pe angajator pentru că nu l-a plătit, român condamnat la închisoare

L-a bătut pe angajator, pentru că acesta nu l-a plătit pentru munca prestată. Victima, un pensionar din Barbarano Romano (provincia Viterbo) a ajuns la spital, cu un prognostic de 40 de zile, din cauza rănilor suferite ca urmare a bătăii.

Autorul agresiunii, un muncitor român, A.H., care nu și-a primit banii conveniți pentru lucrările de construcție a rampei unui garaj. Valoarea datoriei: 7.500 de euro. Românul, sătul să fie dus cu vorba, a decis să rezolve problema cu forța.

Era 29 noiembrie 2017 când muncitorul și cel care îl tocmise pentru lucrare s-au întâlnit în localitate, mijlocul nopții. Tânărul român a decis să-i reamintească italianului de datorie, dar acesta nu s-a arătat deloc dispus să o achite.

„Lucrarea a fost făcută grosolan. Rezultatul este dezamăgitor, și nu voi plăti“, a spus pensionarul, care, după o mică altercație inițială, a fost atacat de român și lăsat la pământ.

A fost dus de două ori la urgențe: o dată pentru a trata traumatismul cranian, a doua oară pentru constatarea permanentei stări de anxietate care rezultă din agresiune și o durere de cap persistentă datorată loviturilor la cap. Un total de peste 40 de zile de prognoză și aproximativ cinci luni pentru a reveni la normal.

Românul a fost condamnat de Tribunalul din Viterbo, în 7 februarie, la 6 luni de închisoare, pentru vătămare corporală agravată și la despăgubiri, care urmează să fie stabilite în instanța civilă.

Procurorul ceruse 1 an și 4 luni închisoare.

Torino, român împușcat cu trei gloanțe în cap, de proprietarul casei în care locuia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, au devastat un cimitir, șase români arestați după ce au făcut un adevărat prăpăd printre morminte

Sicilia, româncă beată, își bătea pe stradă copilul în vârstă de un an, săltată de carabinieri și dusă la secție