in

44 de ani de ortodoxie la Milano: ”Aici s-a născut Biserica Ortodoxă în Italia”

˝Știți ca noi, la început, a trebuit să semnăm, da, am pus semnătură că vrem să se înființeze biserică ortodoxă la Milano, sub îndrumarea Părintelui Traian. Da, așa a început totul, noi suntem printre primii credincioși care am început să venim la biserică, eram câțiva˝; așa se adresează profesoara Virginia Popescu, fostă prim violonistă la Scala, Anisiei, mama unei fetițe căreia îi transmite gratis, sâmbăta după amiaza, vraja muzicii. Împărtășește emoția ei de nestăvilit celor veniți mai de puțin timp în Italia, prin anii 2000, când comunitatea românească ortodoxă la Milano și în Italia a început să prindă cheag și să își exprime credința de acasă prin bisericile împrumutate lor de către catolici.

I-am întâlnit riguros îmbrăcați de duminică, cu cămașa proaspăt apretată sau purtând cu mândrie ia; la Milano oamenii au participat la Sfânta Slujbă de Hram, al 44-lea, în ziua celebrării Pogorârii Sfântului Duh, 16 iunie; apoi mai bine de o sută au luat prânzul la un restaurant di apropiere, au vorbit, au mâncat și au cântat. S-a întâmplat după celebrarea Sfintei Liturghii arhierești de către Prea Sfințitul Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania, în Biserica Ortodoxă Română din Milano, în Via Edmondo de Amicis. A fost și Diaconul Roberto Pagani, delegat pentru Ecumenism al Bisericii Ambrosiene, care a transmis salutul IPS Arhiepiscop de Milano, Mario Delpini; a felicitat enoriașii pentru felul în care păstrează credința, amintind că în zona Milano 12 din 43 de biserici ortodoxe sunt românești. Șase au fost deschise numai în ultimii patru ani.

˝Am avut tot timpul conștiința încărcată că am vizitat rar acest lăcaș; astăzi am simțit un puternic sentiment de mândrie . Vorbim despre hramul Bisericii Pogorârea Sfântului Duh: aici s-a născut Biserica Ortodoxă în Italia,  acesta este numele cel mai potrivit, și totul a fost posibil doar cu bunătatea și efortul Părintelui Traian Valdman, o legendă vie a ortodoxiei românești în Italia˝, a declarat consulul general al României la Milano, Adrian Georgescu.

A început totul în ziua de 11 ianuarie 1974 când tânărul preot Traian Valdman ateriza la Milano, cu o bursă de studiu de doi ani; cei doi ani au devenit o viață; s-ar fi mulțumit și cu o parohie la Bolintin, dar Dumnezeu a avut pentru dumnealui alte planuri: în Italia l-a întâlnit pe preotul Gheorghe Vasilescu, al doilea preot ortodox român venit în Italia, azi pilon pentru una dintre cele mai mari parohii românești, la Torino. Au înțeles în acei ani că românii răspândiți fiecare cu soarta sa, ar fi fericiți dacă s-ar întâlni, dacă s-ar ruga și s-ar spovedi în limba lor. La ˝Pogorârea Sfântului Duh´´ s-a ajuns după mai multe ipoteze: Adormirea Maicii Domnului, cum se chema parohia în care slujise în România preotul Valdman, dar în august toți sunt în vacanță, nu ar fi participat nimeni la Hram; la fel, Sfântul Vasile ar fi fost după Anul Nou. Cei doi tineri preoți au întâlnit-o pe doamna Paraschiva, stabilită de ani și ani în Italia, căreia i-au cerut ajutor pentru a aduna românii, lucru aproape imposibil și care era posibil numai prin bunătatea Sfântului Duh: de aici numele Hramului Bisericii.

Biserica a fost refugiul românilor. Era necesară o credință și găsirea seninătății pe care ți-o dă doar Rugăciunea. La al 44lea Hram au umplut biserica enoriași mai noi și mai vechi. Moment special pentru Părintele  Valdman, în vârstă de 75 de ani. La Sfânta Liturghie au participat și preotul Gheorghe Vasilescu, preotul italian Giacomo Ferigno, prezent de 30 de ani în biserica românilor, și preotul Teodor Munzer, venit de câțiva ani cu duhul mai tineresc și care îi molipsește pe cei mai în vârstă cu entuziasmul începătorului. În această formulă, credincioșii simt că li se acordă atenția meritată; în ultima perioadă au început să intre în biserică și români care în țară mergeau mai rar sau deloc pe la biserică; au descoperit aici sensul superior al Credinței.  Au găsit alinare,  după ce s-au rugat cu lacrimi în momentele de necaz. Aici s-au unit în fața lui Dumnezeu, și-au botezat copiii, au cerut iertarea păcatelor la spovedanie. Biserica a devenit familia lor, locul trăirii ca acasă. Numai 75 de botezuri anul trecut, puțin față de alți ani, erau vreo 275- 300, prin anul 2003: s-au deschis alte parohii în vecinătatea orașului Milano, pe de o parte, pe de alta,  românii care au deja unu-doi copii, cu greu mai decid să aducă pe lume un al treilea.

A sădit primul sâmbure al credinței ortodoxe; acum Preotul-Părinte Traian Valdman zâmbește, își mângâie barba albă cînd îi ajunge privirea atentă pentru a culege roadele muncii. Pentru unii este cel mai bun Părinte, vorbește blând, ajută oamenii să îl cunoască pe Dumnezeu, să aibă răbdare și Credință. Știe că atâta timp cât românii își vor aduce copiii la biserică, unde se păstrează cel mai bine identitatea națională, comunitatea  nu va fi în pericol să fie absorbită de populația locală, așa cum s a întâmplat în trecut cu parohiile ruse în Franța.

Georgiana Baciu