in

Alexandra Stîngaciu are propriul salon de frumusețe în Verona – o poveste despre curaj, pasiune si multă motivație

Alexandra Stîngaciu are propriul salon de frumusețe în Verona – o poveste despre curaj, pasiune si multă motivație. Alexandra este acel gen de femeie care impresionează prin firea ei modestă și binevoitoare. Este frumoasă, pozitivă cu o voce suavă și mereu veselă.

A venit în Italia la o vârstă fragedă împreuna cu mama și fratele ei. A știut de la bun început ce vrea sa facă și nu întâmplător a ales școala de estetică din Verona. Timp de 10 ani a acumulat multă experiență profesională din lumea make-up ului și a îngrijirii corporale, de aici și dorința de a avea propria afacere în domeniul „beauty”.

In plină pandemie, cu mult curaj si ambiție, visul ei devenea realitate. Și-a deschis propriul salon de frumusețe în Verona, iar serviciile ei se concentrează pe o gamă variată de tratamente glamour cosmetologice și corporale, radiofrecvență, drenaj limfatic, epilare, manichiură și pedichiură pe un design extravagant si nail art. Acest salon este o destinație pentru toți cei care țin atât la sănătate cât și la aspectul lor exterior.

Alexandra Stîngaciu are propriul salon de frumusețe în Verona, dar cine este Alexandra Stingaciu?

”Sunt o fată care dorește să transmită tuturor femeilor , mamelor, soțiilor, tinerelor și de ce nu adolescentelor, etica și grija pentru sănătatea corpului. Aș vrea să transmit ideea de a ne aprecia mai mult, de a ne iubi și răsfăța mai mult, pentru că merităm să ne simțim frumoase. Faptul de a avea mai multă grijă de tine ca femeie nu înseamnă că trebuie să îți neglijezi familia, serviciul, șotul sau copiii. Aș vrea ca femeile să înțeleagă că trebuie să se aprecieze mai mult .Îmi place să văd oamenii fericiți, iar atunci când le induc o stare de bine clientelor, mă simt împlinită.

Ce presupune această meserie și care sunt responsabilitățile ei?

Cea mai mare responsabilitate este clientul mulțumit. Am căutat sa ofer într-un loc ,serviciile de care o femeie are nevoie pentru a se simți ca într-o oaza de relax.  In spatele fiecărui serviciu oferim profesionalism, mult suflet și promisiuni respectate. Munca alături de oameni mă potențează. Aici clienții sunt ascultați și ajutați să găsească cele mai potrivite soluții, oferindu-le servicii profesionale cu budget și program după preferințe.

A urmat foarte multe cursuri de specializare

Inițiată în acest business de mai bine de 10 ani, Alexandra pentru a demonstra competență și profesionalism a urmat foarte multe cursuri de specializare.

”Aceasta meserie într-un domeniu atât de complex, presupune foarte mult efort și dedicare până la a face performantă din asta. Am foarte multe diplome de calificare în estetică și cosmetică . Pentru a profesa ,e nevoie de multă motivare , capacitatea de a fi autodidact, dar și să fii o persoană comunicativă, sociabilă și foarte bine pregătită. Nu am încetat niciodată să mă documentez. În fiecare an particip la Cosmoprof, un târg de estetică unde aflu toate noutățile de moment in acest domeniu. Trebuie să te dezvolți permanent și să vrei să fii cât mai profesional. Mă documentez non stop. Am o foame de a învața din tot ce este nou. Este important să fim dinamici și adaptabili la nevoile clienților cu noutățile de pe piață.

Care au fost cele mai mari greutăți pe care le-ai întâmpinat până acum ?

Să pornesc afacerea în plină pandemie. Să decid locul. Am avut parte de multe momente de stres , îndoieli și lacrimi . Îmi era teama să eșuez . La început am avut parte de o creștere lentă ,dar foarte sigură care m-a făcut să rămân pozitivă .Fiecare obstacol m-a motivat să mă autodepășesc. Uneori îți trebuie o pauza ca să înțelegi cine ești și ce vrei de la viată pentru a face ca visul tău să continue. Mama mea m-a sprijinit foarte mult. Faptul că a crezut în mine, m-a stimulat și mai mult în realizarea visului meu. Ea nu m-a lăsat niciodată sa renunț. Acest centru estetic nu este doar un salon de servicii, ci un loc de răsfăț complet, unde clientele vin și se lasă purtate într-un ambient zen ,unde râdem, ne simțim bine, ne relaxăm si uitam de tot ce este negativ in viată noastră.

Ce înseamnă pentru Alexandra o femeie de afacere?

Să găsești echilibru între viața profesională și cea personală. Să știi să îți administrezi gândurile, preocupările ,astfel sa transmiți siguranță si pozitivitate clienților. Calitatea serviciilor. Clienții trebuie sa aibă siguranța ca vin in salonul tău pe mâini bune. Trebuie să râmai constant in propriile valori.

Ce produse beauty folosești in salon?

Folosesc doar produse cruelty free . Susțin comerțul echitabil de produse de frumusețe doar din produse organice, care nu au fost testate pe animale. Am introdus o linie franceza foarte bună pentru toate tipurile de piele, pe care am descoperit-o la Cosmoprof . Clientele mele s-au arătat foarte mulțumite ,deoarece observi diferența după prima utilizare a lor.

Ce planuri de viitor ai ?

Aș vrea să introduc un nou aparat inovativ care analizează nivelul de hidratare  si sănătatea pielei din punct de vedere al sebumului, porilor, melaninei, acneei, ridurilor si sensibilității.  Am fost mereu in căutarea etalonului calității pentru clienții mei.

Pentru cei interesați o puteți găsi pe Alexandra pe rețelele de socializare sau direct la salonul pe care îl deține, Estetica Alexandra 37, in via Legnago 37, Verona.

un articol de Emma Condurat

Mai citiți de același autor:

– Cadouri de poveste personalizate: un business de succes al unei tinere moldovence din Italia
– De la profesoară de italiană în România, la o afacere de succes în Italia. O poveste despre ambiție, curaj și determinare
– Pasiunea Danielei, îngrijitoare în Italia: “O pasiune îți poate ține mintea ocupată, iar viața de badantă nu este ușoară”
– Talentul extraordinar al unei românce din Italia: a pictat capela bizantină din Ostiglia, care datează din anii 1400

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 4.8]
Mort subit la 35 de ani - Luca Muzzarini

Castellarano, s-a simțit rău în casă, bărbat de 35 de ani găsit mort de mama sa

Italian omorât de români la Tivoli, după ce le-a reproșat că dau muzica prea tare

Italian omorât de români la Tivoli, după ce le-a reproșat că dau muzica prea tare